Meciul unei generații, echipa de fotbal a României întâlnește diseară Olanda, în optimile Campionatului European de Fotbal din Germania. Se anunță o partidă intensă la München, unde spectatorii români vor fi prezenți în număr mare. Surse de la fața locului spun că fanii României ar putea depăși recordul propriu de prezență la Euro, stabilit la meciul cu Ucraina, când au fost pe același stadion ca acum peste 32.000 de suporteri tricolori. Antrenorul român Edi Iordănescu a recunosc că Olanda este favorită, însă le-a cerut jucătorilor săi să se autodepășească. Meciul începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct de Radio România Actualități. Adrian Soare, unul dintre comentatori, acum cu o relatare de la fața locului pentru Radiojurnal.
Reporter: Tricolorii susțin primul meci eliminatoriu la un Campionat European după 24 de ani. Absența noastră din fotbalul mare se oprește astăzi la München, unde această generație a promis că vrea totul. Vom regăsi „Zidul galben” al celor 30 de români în tribunele stadionului pe care am învins Ucraina. În afara celor 7.000 de tichete oficiale din peluza asigurată de UEFA, mulți fani s-au descurcat răscumpărând biletele revendicate de belgieni încă din decembrie, când naționala din Bruxelles bănuia că va câștiga grupa. Fanzonul din München se va închide la ora locală 13:00, iar pentru luni vor fi mai multe momente speciale pentru a încălzi atmosfera. Și este nevoie, întrucât antrenament de aseară din campusul lui Bayern, s-a desfășurat pe o ploaie de toamnă. Pentru ziua meciului prognoza promite că aversele dispar, iar la ora partidei vor fi 22 de grade. Cum va arăta terenul? E o altă întrebare. Edi Iordănescu a inspectat gazonul după antrenamentul olandezilor și a putut observa că este moale, dovadă că stewarzii reparau deja brazdele ce săriseră. Acum două săptămâni pe același gazon, Stanciu, Răzvan Marin și ceilalți au jucat precum Bayern, gazda noastră din Bavaria. De același nivel de joc este nevoie pentru a trece de Olanda. Dincolo de miza financiară 2,5 milioane de euro pentru calificare mai departe, „Zidul galben” ar vrea să treacă poarta Brandenburg pentru un sfert de finală în Berlin. Acolo vom juca sâmbătă dacă visul nostru de astăzi se va împlini./RADOR RADIO ROMÂNIA//adumitrache/atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iulie)