Marţi, 2 iulie, se împlinesc 110 ani de la moartea prozatorului şi jurnalistului Emil Gârleanu.
S-a născut la Iaşi, la 5 ianuarie 1878, părinţii săi fiind locotenent colonelul Emanoil Gârleanu (1846-1918), aparținând unei familii de răzeși din Gârleni, Bacău și mama, Pulheria, născută Antipa, de origine greacă.
În perioada 1885-1889 urmează școală primară, Școala nr.2 din cartierul Sărărie din Iaşi. Vacanțele și le petrece în satul bunicii, de lângă Târgul Frumos.
În anul 1889 a început studiile liceale la Iaşi, însă după primele trei clase se retrage pentru a se înscrie la Şcoala Fiilor de Militari, tot la Iaşi.
A frecventat, apoi, Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, devenind, în 1898, sublocotenent de infanterie în Regimentul 13 ”Ştefan cel Mare”.
În anul 1900, devine student la Facultatea de Litere a universităţii ieşene, însă nu va finaliza aceste studii.
În 1900, Emil Gârleanu, adept al mişcării sămănătoriste, a debutat literar în revista ieşeană ”Arhiva”, cu poezia ”Iubitei” şi cu schiţa ”Dragul mamei”, semnate cu pseudonimul Emilgar.
A devenit redactor la revista sămănătoristă ”Făt-Frumos” (pe care a editat-o în colaborare, 1904-1905), a mai colaborat la reviste ca ”Luceafărul”, ”Albina”, ”Neamul românesc”, ”Convorbiri literare”, ”Convorbiri critice”, semnând şi cu pseudonime.
În 1905 va debuta editorial cu volumul ”Bătrânii. Schiţe din viaţa boierilor moldoveni”, acesta fiind urmat de ”Nucul lui Odobac” (1910), ”Cea dintâi durere” (1907), ”1877 – schiţe de război” (1908) ş.a.
A fost sublocotenent în armata română, dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.
În 1906 părăsește Bârladul, stabilindu-se la București, iar la 12 februarie 1906 se căsătorește cu Marilena Voinescu, cu care scriitorul va avea o fiică, Rodica.
Cea mai cunoscută operă a lui Emil Gârleanu o reprezintă poemele în proză naturiste, pline de lirism, duioşie şi ironie blândă, cuprinse în volumul ”Din lumea celor cari nu cuvântă” (1910).
„Din lumea celor cari nu cuvântă” este o carte de schiţe şi povestiri destinate copiilor, iar textele cuprinse în volum apar ca poeme în care sunt descrise întâmplări alegorice din viaţa gâzelor, păsărilor, animalelor sau plantelor. Este un volum despre natură, ce descrie diferite întâmplări în centrul cărora se află diverse patrupede, păsări şi chiar plante.
Textul are un uşor aer moralizator, intenţia autorului fiind atât de a-i face pe cei mici să îndrăgească fiinţele necuvântătoare, dar şi să înveţe să evite unele din pericolele în care Gârleanu îşi imaginează simpaticele personaje.
Câteva dintre povestirile adunate în „Din lumea celor cari nu cuvântă” sunt: „Când stăpânul nu-i acasă!”, „Grivei”, „Musculiţa”, „Gândăcelul”, „În curtea mea”.
În aprilie 1908, pune bazele Societăţii Scriitorilor Români, alături de poeţii Cincinat Pavelescu (care va deveni primul preşedinte al noii Societăţi, 1908-1909), Şt.O. Iosif şi Dimitrie Anghel, prin convocarea, la 28 aprilie, a unei adunări a scriitorilor bucureşteni, la care au participat şi scriitori din provincie.
În 3 septembrie 1909, a fost ales secretar al Societăţii Scriitorilor Români, alături de Mihail Sadoveanu – preşedinte, şi de D. Anghel – vicepreşedinte. Între anii 1911 şi 1912, a fost preşedintele Societăţii.
În 1911, lui Emil Gârleanu îi apare volumul de basme „Culegătoare de rouă. O lacrimă pe-o geană. Fericirea. Cioplitorul”.
Între anii 1911-1914, a fost director al Teatrului Naţional din Craiova, poziţie din care a contribuit semnificativ şi la realizarea filmului ”Cetatea Neamţului” (1913), ale cărui scenariu şi regie le-a semnat. De asemenea, Gârleanu a scris scenariul pentru filmul „Dragoste la mănăstire” (1914).
Criticii consideră că în ultimii ani din viață, Emil Gârleanu s-a dedicat prea mult funcției de director general al Teatrului Naţional din Craiova, ba chiar că moartea i-a fost grăbită de adversarii lui, care au pornit, la un moment dat, o campanie de calomniere la adresa lui, pe când conducea Teatrul Național din Craiova.
În 1912, îi apare ediţia a II-a a volumului „Trei vedenii”, iar în februarie 1914 apare revista „Proza”, cu subtitlul „Revistă bilunara scrisă de Emil Gârleanu”, la Craiova.
Emil Gârleanu a îngrijit ediţii de popularizare din opera lui Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Creangă, Mihail Kogălniceanu sau Costache Negri. S-a remarcat şi prin traduceri din Maupassant, Alphonse Daudet ş.a.
Emil Gârleanu este operat de tuberculoză renală, în iunie 1914, la spitalul Colțea din București și transferat apoi la Câmpulung Muscel.
A murit la doar 36 de ani, la 2 iulie 1914, la Câmpulung Muscel, în urma unei congestii renale. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Postum îi apar volumele „Visul lui Pillat”, 1915, „O lacrimă pe-o geană”, 1915, „Povești din țară”, 1916, „Culegătorul de rouă”, 1919, „Opere alese”, îngrijite de I. Negoiescu, 1955 şi „Scrieri alese”, îngrijite de T. Vârgolici, 1964.
