Premierul ucrainean, Denis Șmihal, a anunţat, miercuri, că Ucraina a primit de la Fondul Monetar Internațional o tranșă în valoare de 2,2 miliarde de dolari în cadrul programului prevăzut pentru anii 2023-2027, care are o valoare totală de aproape 16 miliarde de dolari. „Suma livrată va ajuta guvernul în finanțarea cheltuielilor bugetare critice, a beneficiilor sociale, a salariilor medicilor și profesorilor” – a scris Şmihal pe Telegram. Acordul Ucrainei cu FMI privind Mecanismul de finanţare extinsă al Fondului (The Extended Fund Facility – EFF), în valoare de 15,6 miliarde de dolari, a fost aprobat în martie 2023. În cadrul programului respectiv, Kievul a primit deja cinci tranşe în valoare totală de circa 7,6 miliarde de dolari, inclusiv 900 de milioane de dolari în martie și ultima tranșă de 2,2 miliarde de dolari în luna iulie. În 2024, Ucraina se așteaptă să primească încă două tranșe de 1,1 miliarde de dolari fiecare (în octombrie și în decembrie). Ultima tranșă a fost acordată prin decizia Consiliului Director al FMI din 28 iunie 2024. Drept urmare, totalul ajutorului internațional acordat Ucrainei de la începutul anului a ajuns la 16 miliarde de dolari. Ca parte a EFF, Ucraina a primit, de asemenea, angajamente politice din partea partenerilor de a aloca 122 de miliarde de dolari până în 2027. Conform unui scenariul negativ luat în calcul de FMI cu privire la situaţia din Ucraina, care presupune un război mai intens și mai lung cu un an, partea ucraineană ar înregistra deficite fiscale mai mari până în 2026, ceea ce ar duce nivelul datoriei publice la aproape 140% din PIB. În acest caz, finanțarea totală a Ucrainei ar crește la 140,7 miliarde de dolari. Pe timp de război, toate taxele colectate în Ucraina sunt destinate nevoilor militare, iar cheltuielile sociale sunt finanțate prin ajutor internațional./sdan/ilapadat
(Agenția de presă RBC – 3 iulie)