O parte importantă a presei din România relatează pe un ton îngrijorat despre o eventuală revenire la putere a lui Donald Trump în urma alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în SUA în toamna acestui an. În acelaşi timp George Maior, fostul director al SRI şi fost ambasador al României la Washington, a dezminţit că o eventuală revenire la Casa Albă a politicianului republican ar influenţa în mod fundamental relaţiile româno-americane.
„Aş dori să readuc în discuţie că preşedintele Trump şi-a reconfirmat angajamentul faţă de Articolul 5 al NATO încă în cadrul conferinţei de presă comune susţinute în 2017 la Casa Albă cu preşedintele român. În perioada administraţiei sale SUA a depus eforturi continue pentru întărirea capacităţilor NATO, în primul rând prin faptul că a majorat investiţiile de apărare ale tuturor aliaţilor” – a formulat Maior, considerat a fi una dintre figurile influente din politica română, într-o declaraţie acordată pentru Adevărul.
Diplomatul a mai afirmat că România a fost printre primii membri NATO care au dat curs aşteptărilor, privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare. După cum a precizat, o potenţială nouă administraţie Trump ar practica, conform aşteptărilor, o diplomaţie bazată pe interesele naţionale americane, dar pragmatică.
Nu trebuie să se dea uitării faptul că pentru Washington o reţea a unei alianţe globale, în primul rând NATO, constituie unul din cele mai valoroase instrumente în protejarea acestor interese – a spus George Maior.
În aprecierea sa, viitoarea administraţie de la Washington va accelera, indiferent de culoarea sa politică, întărirea Alianţei Nord-Atlantice în interesul creşterii capacităţii de apărare a tuturor membrilor.
„România va rămâne şi în continuare un partener apropiat al Statelor Unite” – a conchis fostul director al SRI. Maior a evocat de asemenea că Parteneriatul strategic româno-american îşi sărbătoreşte în acest an cea de-a 27-a aniversare a existenţei sale.
În aceşti 27 de ani, în fruntea Statelor Unite s-au aflat 5 preşedinţi, trei dintre ei din Partidul Democrat şi doi din partea Partidului Republican, fiecare având programe politice foarte diferite, respectiv şi abordări personale diferite. La Bucureşti fuseseră la putere guverne de toate culorile politice. Parteneriatul s-a dezvoltat mereu într-o direcţie pozitivă şi a evoluat cursiv, deoarece corespunde intereselor fundamentale din ambele ţări şi beneficiază la Washington de o susţinere bipartită – a afirmat fostul ambasador.
A adăugat că nici mandatul preşedintelui Trump nu a constituit o excepţie în această logică de dezvoltare pozitivă, mai mult chiar, a adus o creştere a relaţiilor bilaterale în toate domeniile.(Autor: István Pataky)
https://magyarnemzet.hu/kulfold/2024/07/romania-nem-tart-donald-trump-visszateresetol
Traducerea: Imola Stănescu/RADOR RADIO ROMANIA
MAGYAR NEMZET (Ungaria), 3 iulie 2024