Psihologul Emma Toader despre cartea „Dragostea, Securitatea si neurotoxina” de Székely Ervin
Oamenii trăiesc împreună cu ceilalți, dar, în fapt, trăiesc mai mult în capul lor, așa cum bine a creionat autorul, în noul său roman. Printr-o construcție atipică și fascinantă, povestea și întâmplările sunt prezentate prin monologurile interioare ale acestora, care se succed într-o ordine aparent întâmplătoare.
Credem că suntem împreună cu ceilalți, dar, de fapt, suntem singuri cu gândurile noastre, care ne dictează viața, iubirea, așteptările și dezamăgirile.
Ce cred protagoniștii din carte despre viață și, mai ales, despre ei înșiși ne invită la introspecție și la concluzia că, poate, noi cititorii ne luăm uneori prea mult în serios, suntem prea tensionați și prea acaparați de propriul film al vieții noastre. Umorul și, mai ales, ironia lui Székely Ervin ne trezește din propriul serial, în timp ce pe ecranul romanului este proiectat un film de dezvoltare personală, în care personajele devin, pe rând, principale pentru a se pierde și a se regăsi în propriul rol.
Căci romanul lui Székely vorbește subtil și psihologic și despre roluri: Ce rol joc eu în viața mea? Îmi fac singur rolul sau mi-l fac alții și eu doar îl joc aproape hipnotic?, a spus psihologul Emma Toader.
Povestea este o satiră a timpurilor noastre, care scoate în evidență că vremurile sunt făcute de oameni, că oamenii sunt făcuți de vremuri și că fiecare are apucăturile lui, tiparele din care nu poate să iasă decât dacă iese, eventual, definitiv din scenă.
Dragostea, Securitatea și neurotoxina sunt, de fapt, pretexte sau laitmotivuri ale vieții, ca și când avem nevoie de ceva de care să ne agățăm pentru a ne trăi sau a nu ne trăi viața. Pentru că, așa cum spunea Carl Jung, „cea mai mare povară pentru un copil este viața netrăită a părinților săi”. Iar romanul scris de Székely Ervin ne reamintește asta, a adăugat psihologul Emma Toader.
(RADOR RADIO ROMÂNIA – 4 iulie)
