Compania Tarom face eforturi pentru a găsi zboruri alternative pentru cursele anulate

Realizator: Cătălin Gomboş – Compania Tarom face în prezent eforturi pentru a găsi zboruri alternative pentru pasagerii celor 10 curse anulate în această dimineaţă pe Aeroportul „Henri Coandă” din capitală. Aproximativ 20 de piloţi sau membri ai echipajelor au invocat probleme de sănătate, astfel că a fost necesară anularea acestor zboruri. Reprezentanţii Tarom ne-au declarat că nu este vorba despre o grevă şi că a alocat personal suplimentar pentru a face faţă acestei situaţii. Majoritatea pasagerilor afectaţi sunt cetăţeni străini şi au aflat abia în aeroport că nu vor mai putea zbura. Reporterul RRA Alex Buzică a stat de vorbă despre acest subiect cu Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al Tarom:
Alexandru Anghel: Este o situaţie neprevăzută, fără precedent aş putea spune, în care da, avem mai mult de 20 de piloţi sau comandanţi, în funcţie de caz, care s-au declarat inapţi pentru zbor, iar în consecinţă, avem aceste 10 zboruri anulate la nivelul zilei de astăzi.
Reporter: Sunt în grevă piloţii Tarom?
Alexandru Anghel: Nu sunt în grevă, cel puţin nu avem o situaţie încadrată în situaţia de grevă. Avem echipe Tarom în zona operaţională, care discută cu pasagerii, se încearcă căi de rerutare, s-au şi făcut progrese în această zonă. Îndemnăm pasagerii, dacă află că zborul lor a fost anulat, să se îndrepte fie către agenţie, dacă au mers la agenţie şi au achiziţionat biletul de la o agenţie de turism, fie către Tarom, în agenţiile noastre, la call-center pentru a afla detalii şi a afla paşii următori./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iulie)