Peste 100 de salvamari şi personal de prim-ajutor lucrează la capacitate maximă şi supraveghează plajele din Constanţa şi Mamaia

Peste 100 de salvamari şi personal de prim-ajutor lucrează la capacitate maximă şi supraveghează plajele din Constanţa şi Mamaia, între orele 8:30 şi 19:30. Din acest sezon, salvatorii au la dispoziţie încă 10 foişoare în care îşi vor desfăşura activitatea de monitorizare a plajelor. Turiştilor li se recomandă să respecte semnificaţia steagurilor arborate în punctele de salvamar. Steagul roşu cu galben înseamnă că plaja este supravegheată de salvamari. Steagul galben indică faptul că înotul este recomandat doar înotătorilor profesionişti, iar steagul roşu avertizează că scăldatul este interzis. Steagul alb/negru, în carouri, arată că înotul este interzis şi că în zonă e permis doar accesul ambarcaţiunilor. Când nu este arborat niciun steag sau este doar steagul alb, înseamnă că este liber la înot – precizează corespondentul RRA Sorin Cealera./apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iulie