În acest weekend presa internațională s-a ocupat preponderent de aspecte electorale: efectele recentelor alegeri europene, perspectivele noului guvern laburist britanic, semnificația alegerilor de duminică din Franța, confruntarea Biden-Trump dincolo de Atlantic, precum și un simulacru de scrutin prezidențial în teocrația iraniană, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Ziarul turc Milliyet se întreabă ce se va întâmpla la Consiliul NATO de săptămâna aceasta, dat fiind avansul noii drepte în numeroase state UE: „Oamenii s-au săturat de decalajul dintre discurs și realitate, iar populiștii încearcă să ajungă la putere profitând de el. Pericolul e deja aici. E interesant faptul că summitul NATO coincide cu o perioadă în care populismul e la apogeu în comunitatea transatlantică. Aici rezidă importanța declarației summitului. Vor ceda liderii populismului? Sau vor semna un document de bun-simț și realist?” Spaniolul El Mundo subliniază că UE deja se confruntă cu provocări. După ce „Ungaria tocmai și-a asumat președinția rotativă a Consiliului UE, premierul ungar Viktor Orbán s-a îndreptat spre Moscova pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin”, e drept, după o „călătorie-surpriză la Kiev”. UE s-a văzut astfel nevoită să comunice că propria sa președinție „nu are mandat de a se angaja în dialog cu Rusia în numele UE”. În Franța, Le Point titrează: „Orbán ca «mediator al păcii» la Putin, Bruxelles-ul scrâșnește din dinți”. Ziarul evidențiază de asemenea că vizita are loc „cu numai câteva zile înainte de următorul summit NATO de la Washington”. La Libre Belgique observă că la Moscova Putin n-a făcut decât să reitereze „condițiile deja respinse la jumătatea lui iunie de Kiev și de occidentali”. În schimb, el „a profitat de vizita unicului său aliat din UE pentru a pune în încurcătură Bruxelles-ul”. Săptămânalul francez La Tribune consemnează în plus că „șeful diplomației europene, Josep Borrell, i-a amintit sâmbătă lui Orbán, prezent la reuniunea Organizației Statelor Turcice, că el reprezintă acolo Ungaria, iar nu UE”. Publicația comentează că „Ungaria preia cârma într-un context deosebit de furtunos. Ultimele alegeri europene le-au conferit o poziție importantă partidelor naționaliste și conservatoare. O configurație care ar urma să împingă instituțiile europene spre înfruntări cu guvernele eurosceptice”. Il Corriere Della Sera apreciază că Ungaria abia a preluat președinția și „controversatul ei premier o folosește imediat în mod destabilizator și perturbator”, în contextul în care „Rusia, China, Coreea de Nord și restul” formează o „axă care amenință Europa și SUA”. „Axa Rezistenței în sensul ei inițial unește diferitele miliții jihadiste (Hamas, Hezbollah, Houthi) sub conducerea teocrației islamice de la Teheran. Însă există o Axă și mai importantă, extinsă cu Rusia și China, Coreea de Nord și Venezuela, care cuprinde toate regimurile autoritare angajate să submineze Occidentul.”
„Noul prim-ministru britanic, Keir Starmer, şi-a numit echipa principală din guvern după ce Partidul Laburist de centru-stânga a ajuns la putere ca urmare a alegerilor de joi”, transmite BBC. Sir Keir are în guvern un număr-record de 11 femei, iar primele priorități anunțate sunt stabilitatea economică, ameliorarea sistemului public de sănătate și un nou plan de gestionare a imigraţiei. „Victoria zdrobitoare a laburiştilor la alegerile din Marea Britanie cu 410 de locuri”, titrează spaniolul La Razon, menționând și că „conservatorii au fost devorați de populistul Nigel Farage”, iar scorul extrem de slab obținut de Partidul Național Scoțian face ca „un al doilea plebiscit pentru secesiune” să fie „imposibil” în viitorul previzibil. Le Monde reține că „Starmer întreprinde un turneu regional pentru a restabili legăturile dintre Londra și guvernele locale din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord”. Portalul european Politico relatează că Starmer are în plan și un „reset” pentru ameliorarea relațiilor cu UE, având în vedere, pentru început, un „acord veterinar” menit a facilita comerțul. Premierul irlandez s-a grăbit să declare că UE e „absolut” deschisă la propuneri, pe când euroscepticii britanici s-au îngrijorat deja la auzul termenului „reset”. Ziarul britanic The Guardian oftează ușurat: „după 14 ani Regatul are în sfârșit un guvern motivat să revigoreze economia încetinită, iar nu să direcționeze contracte publice profitabile spre amici bogați”. Cotidianul conservator The Telegraph crede că Partidul Conservator trebuie să-și însușească lecțiile „înfrângerii devastatoare” înainte de a se apuca de propria reconstrucție. Iar lecția esențială e că „trebuie să-și asigure mai întâi voturile de dreapta, iar abia apoi să intre în competiție și pentru cele de stânga”. The Financial Times consideră că victoria laburistă e o ocazie pentru țară, aceea de „restabilire a încrederii în politică”, cea mai dificilă misiune a noului cabinet.
„Francezii sunt chemați duminică la vot pentru alegeri generale istorice al căror rezultat va schimba definitiv peisajul politic”, scrie AFP. Agenția spaniolă EFE apreciază că „francezii votează pentru a decide amploarea victoriei extremei drepte a lui Le Pen”. Însă, conform exit-poll-urilor preluate de The Associated Press, surpriza a venit de la cealaltă extremă politică: stânga pare să fi câștigat cele mai multe locuri în parlament, urmată de „centriștii” lui Macron și dreapta radicală abia pe locul trei. Le Pen pare a-și fi mărit „drastic” numărul de deputați, însă rezultatul ei tot e „cu mult sub așteptări”. Prezența la vot, 59% cu trei ore înainte de închiderea urnelor, e „cea mai mare de după 1981”. Dar, înainte de a cunoaște rezultatul, săptămânalul britanic The Spectator proclama oricum „Sfârșitul macronismului”. „A doua rundă nu va marca nici sfârșitul președinției lui Macron, nici dispariția deputaților săi din parlament. Însă mișcarea centristă radicală care l-a adus la putere – pe baza ideii «nici de stânga, nici de dreapta» – a încetat să mai existe.”
Candidatura lui Joe Biden pentru un nou mandat la președinția SUA face obiectul a numeroase speculații. Courrier International observă că „donatorii bogați încep să-i întoarcă spatele lui Biden”: „ei caută să-l convingă să se retragă și să pregătească terenul pentru un candidat care să-l înlocuiască”. Ziarul spaniol ABC crede că știe cine l-ar putea înlocui: „Partidul Democrat își strânge rândurile alături de Kamala Harris pentru a-l înlocui pe Biden”, dacă el s-ar retrage din cursă. Deși „Harris a fost evaluată mai rău decât Biden de când a devenit vicepreședinte. A făcut o serie de pași greșiți, mai ales prin eșecul de a controla fluxul de imigranți ilegali în SUA, care depășește 3 milioane anual”. „Președintele american, care luptă pentru supraviețuirea sa politică, și-a apărat în cadrul unui interviu foarte așteptat, difuzat vineri pe ABC, acuitatea mentală și hotărârea de a-l învinge pe Donald Trump”, transmite France 24. El a „exclus complet vineri ipoteza renunțării la cursă”. The Washington Post scrie însă că am aflat deja tot ce aveam nevoie să știm chiar din refuzul lui Biden de a se supune unui test cognitiv. Unica explicație posibilă a acestui refuz e că „el se teme că evaluarea ar dezvălui probleme care i-ar periclita chiar mai mult candidatura”. The New York Times consideră că Biden e incapabil să-și conștientizeze propria slăbiciune. Unicul lui argument e că ar fi singurul capabil să-l înfrângă pe Trump, „dar acest lucru n-a fost nicicând adevărat. Iar acum și-a pierdut și o parte din avantajul moral, fiindcă și-a ascuns deteriorarea cognitivă”. Revista The Atlantic apreciază că Biden nici măcar nu înțelege realitatea de după dezbaterea lui cu Trump: „nici un interviu nu poate inversa daunele pricinuite de Biden propriei sale campanii la prima dezbatere prezidențială, însă conversația lui cu George Stephanopoulos a demonstrat că președintele nici măcar nu înțelege cât de profunde sunt daunele”.
„Candidatul reformist Masoud Pezeshkian a câştigat alegerile prezidenţiale din Iran. El l-a învins pe rivalul său conservator radical, Saeed Jalili, în al doilea tur ale alegerilor, desfăşurat vineri. Mulţi cred că victoria lui nu e ce şi-ar fi dorit conducătorul suprem Ali Khamenei. Pe parcursul campaniei Pezeshkian a insistat că Iranul nu poate progresa cât timp e vizat de sancţiuni internaţionale din cauza activităţii sale nucleare”, transmite BBC. „Alegerile sunt urmărite îndeaproape în străinătate, în situaţia în care Iranul, cu greutate în Orientul Mijlociu, se află în centrul mai multor crize geopolitice, de la războiul din Gaza până la problema nucleară, în care li se opune țărilor occidentale”, comentează La Libre Belgique, care reține totodată că „Putin îl felicită pe noul președinte iranian și speră în consolidarea relațiilor”. Săptămânalul britanic The Economist rezumă astfel: „Un reformist care vrea un acord nuclear cu America a câștigat alegerile din Iran”. „Strigătul pentru schimbare nu s-ar fi putu auzi mai limpede. 16,4 milioane de iranieni l-au votat pe Pezeshkian, care vrea negocieri cu Vestul și ca femeile să aibă dreptul să se îmbrace cum vor. Doar 13,5 milioane au votat cu Jalili, un radical care pledează pentru o confruntare cu «inamicii» occidentali, aplicarea normelor conservatoare ale Iranului și păstrarea sistemului așa cum e acum. Până și loialiștii regimului se îndoiesc de mesajul lui: a atras cu 8 milioane de voturi mai puțin decât cei doi candidați radicali la președinție din 2021.”
Andrei Suba
