Atac asupra spitalului „Ohmatdit” din Kiev – Aproape 100 de copii au fost transferaţi în alte spitale din oraş

Echipajele de ambulanță ale Spitalului de Copii „Ohmatdit” din Kiev au transferat 94 de copii, dintre care opt răniți, în alte unități medicale din capitala Ucrainei, după atacul rusesc de luni. De asemenea, potrivit unui raport al administraţiei oraşului Kiev, remis marţi dimineață, 57 de adulți răniţi se află în spitale aparţinând unor unități medicale comunale, cinci dintre pacienţi fiind în stare gravă. Amintim că preşedintele Volodimir Zelenski a raportat că, în urma atacului rusesc cu rachete din 8 iulie, 38 de persoane au murit, inclusiv patru copii, iar operațiunea de salvare este în plină desfășurare. De asemenea, 190 de oameni au fost răniţi. Ruşii au atacat masiv, luni, capitala Ucrainei, iar o rachetă a lovit Spitalul de Copii „Ohmatdit”, cel mai mare spital de copii din Ucraina şi unul dintre cele mai mari din Europa. În urma bombardamentelor, clădirea în care funcţiona secţia de toxicologie a fost distrusă, iar corpul central al spitalului a fost avariat. Rușii au lovit secția unde foarte mulţi copii bolnavi de cancer făceau dializă. În urma atacului, unul dintre medici a murit, iar secția de terapie intensivă a fost distrusă./sdan/eradu

(KORESPONDENT – 9 iulie)