Aliaţii urmează să decidă, astăzi, la summitul NATO de la Washington, cadrul în care marile companii de armament americane şi europene să înceapă producţia de arme la scară largă. Asta după ce Alianţa a comandat deja rachete antiaeriene Stinger de aproape 700 de milioane de dolari, iar mai mulţi aliaţi vor cumpăra în comun mine navale.
De altfel, cooperarea cât mai strânsă între aliaţi şi NATO, în rol de coordonator al ajutorului pentru Ucraina – sunt printre temele principale la summit. Trimisul RRA la Washington, Oana Bâlă are detalii:
Reporter: Liderii Alianței Nord-Atlantice vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, vor ajunge la un numitor comun în privința întăririi și a modernizării în viitor a posturii de descurajare și apărare colective. Vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care declarația summit-ului și o declarație a Consiliului NATO-Ucraina.
Președintele Klaus Iohannis va sublinia importanța crucială a legăturii transatlantice și a apărării colective, în baza Articolului 5. În acest sens, va susține deciziile aliate privind consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare și va solicita acordarea unei atenții sporite Flancului Estic și Mării Negre. România va susține și pachetul de sprijin substanțial pentru Ucraina și va arăta că integrarea euroatlantică a acestei țări este ireversibilă. Șeful statului va mai pleda pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova, și creșterea capacității acestora de a răspunde amenințărilor hibride în creștere./lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 iulie