Multe servicii de ambulanţă din ţară au în dotare maşini vechi. În această perioadă caniculară, în multe situaţii, instalaţiile de aer condiţionat de pe ambulanţe fie funcţionează la nivelul de avarie, fie nu funcţionează deloc.
Aceasta este situaţia şi în Vrancea, unde multe vehicule sunt trase pe dreapta şi reparate cu cheltuieli mari, din cauza vechimii lor. Corespondentul RRA Gabriel Sava transmite:
Reporter: La începutul acestei săptămâni, în două zile, 4 ambulanțe au ajuns în service cu probleme la sistemul de climatizare.
Doctor Laurențiu Albiş, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Vrancea: Pentru că mașinile sunt vechi și sistemul, oricât am vrea noi, se defectează destul de des, mai ales că afară sunt temperaturile care sunt – și inclusiv seara trebuie mers în multe zone cu aerul condiționat pornit. Și aici avem probleme pentru că se defectează des, iar marea problemă este faptul că în momentul de față piesele pentru anumite modele se găsesc foarte greu și suntem nevoiți să stăm cu mașinile în service destul de mult pentru a putea să le reparăm.
Reporter: Și vechimea acestor autospeciale este o problemă care duce la costuri crescute în cazul unor defecțiuni și chiar la imposibilitatea efectuării unor reparații.
Mugurel Zbârciog, mecanic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Vrancea: Costurile la o reparație de instalație de freonizare aer condiţionat se ridică la sume imense și nu prea se mai găsesc piese și foarte greu le putem întreține./lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 iulie