Narendra Modi şi-a încheiat vizita sa de două zile în Rusia

Aeronava premierului indian a decolat de pe Aeroportul Vnukovo-2, marţi.

Premierul indian, Narendra Modi, a efectuat în Federația Rusă o vizită de două zile, relatează TASS. La plecarea sa a fost organizată o ceremonie solemnă. Pe Aeroportul Vnukovo-2 au fost arborate drapelele naționale ale celor două state, au fost intonate imnurile de stat, iar garda de onoare a răspuns prin salutul: ‘Să trăiți!’ la salutul șefului guvernului indian. Modi a fost însoțit până la bordul aeronavei sale de ministrul adjunct rus de externe, Andrei Rudenko, de ambasadorul Indiei la Moscova, Vinay Kumar, și de alți oficiali. Reamintim că vizita lui Narendra Modi a durat între 8 și 9 iulie.

Luni seara, liderul indian s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin. Convorbirile dintre delegațiile oficiale au avut loc marți. După întâlnirea de la Kremlin, președintele rus i-a conferit lui Modi cel mai important ordin al Rusiei – Sfântul Apostol Andrei – Primul Chemat. În urmă cu cinci ani, Putin a semnat un decret privind acordarea acestei înalte distincţii de stat premierului indian./vdraguta/lalexandrescu

www.rosbalt.ru – 9 iulie