Guvernul a modificat ordonanţa privind testul antidrog pentru şoferi.
Astfel, s-a stabilit că, în situaţia în care rezultatul analizelor biologice în laboratoarele de medicină legală nu este gata în maximum 72 de ore, conducătorii auto cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi.
Reporter: Șoferii care au refuzat să facă testul rapid antidrog sau au un rezultat pozitiv la acesta vor aștepta 72 de ore rezultatul preliminar al analizelor de sânge. Dacă în acest interval de timp nu vor primi nimic, atunci li se vor restitui carnetele de conducere și vor aștepta rezultatele finale ale testelor de sânge pentru a vedea dacă au consumat sau nu substanțe interzise.
În cazul în care testele finale arată că au fost consumate droguri, atunci șoferului i se va lua iar carnetul de conducere și va suporta rigorile legii. Aceasta este principala modificare pe care a adus-o astăzi Guvernul la textul ordonanței de urgență care a provocat o serie de critici în ultima perioadă.
Şi tot astăzi au fost alocate 2 miliarde de lei Ministerului Sănătății pentru a cumpăra medicamente și materiale sanitare pentru unitățile de primiri urgențe, ambulanță și pentru programele naționale de sănătate. De asemenea, au fost acordate 300 de milioane de lei sub formă de scheme de ajutor de stat pentru mediul privat și 700 de milioane de lei pentru noi investiții în infrastructura feroviară și rutieră./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 iulie