Kremlinul a menţionat că există unele neconcordanţe între apartenența Turciei la NATO și aderarea ei la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai. În situația privind o posibilă aderare a Turciei la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai există unele neconcordanţe între angajamentele de membru al NATO și documentele fundamentale ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, a declarat Dmitri Peskov.
‘Într-adevăr, ştim despre intenția Turciei de a se alătura Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. Aici există anumite neconcordanţe asociate cu angajamentele și pozițiile fundamentale ale Turciei ca membru al NATO, al Alianței Nord-Atlantice și cu viziunea asupra lumii consemnată în documentele fundamentale ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai’, a susţinut Peskov, în cadrul unui briefing. ‘Există unele subiecte de discuție, dar, în mod evident, știți despre extinderea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai – numeroase state și-au manifestat interesul fată de organizație, subiect care se află pe agenda zilei’, a continuat el. Potrivit acestuia, nu există o dată exactă pentru aderarea Turciei la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai. Obiectivul Turciei de a se alătura la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai a fost anunțat recent de președintele țării, Recep Tayyip Erdogan./vdraguta/dsirbu
www.interfax.ru – 12 iulie