Turismul viticol, noua atracție a acestui sezon estival

Turismul viticol este tot mai căutat de cei care își doresc altfel de experiențe, din care să învețe și să se bucure de vinurile românești.
Cramele pun la dispoziție tururi însoțite de degustări, plimbări prin vii și cules de struguri, dar oferă și pachete turistice complete, cu cazare și masă.
Județul Mureș este una dintre zonele viticole cunoscute ale României, iar proprietarii de crame au înțeles potențialul turistic și au lansat oferte pe măsură.
Directorul Visit Mureș, Szántó Lóránt: „Este un turism mai nou, este o creștere de la an la an. Aceste crame, aceste podgorii, au oferte din ce în ce mai variate, deja găsim oferte cu cazare inclusă, cu alte servicii turistice, mă gândesc aici la gastronomie sau la vizitarea de monumente istorice”.
Cramele sunt situate în zonele viticole tradiționale ale județului Mureș, Batoș, Valea Târnavelor, zona Lechinței.
Szántó Lóránt: „Avem șase crame importante, mă gândesc aici la zona Batoș unde sunt două crame puternice, Liliac și Sântu, avem pe Valea Târnavelor Mici crama Petri, crama Islai și Villa Vinea. În plus, și din zona Lechinței avem o parte și în județul nostru, crama Kulpen din Culpiu”.
Turiștii care aleg acest tip de pachete au posibilitatea să viziteze și castelele din zonele viticole, precum Castelul Bethlen din comuna Bahnea, Castelul Gylaffy din localitatea Abuş, Conacul Hilibi Gal din Mica şi Castelul Rhedey-Rothenthal din Seuca./rcostea/vdraguta

(RADIO TÂRGU MUREŞ – 11 iulie)