Un autocar cu 55 de ucraineni a luat foc pe podul dintre Brăila şi Măcin

55 de ucraineni au reuşit să se salveze după ce autocarul în care se aflau a luat foc, pe podul dintre Brăila şi Măcin. Jandarmii brăileni au fost solicitați să acorde sprijin, împreună cu celelalte forțe de ordine, ne-a informat corespondenta RRA Gina Bahor. Autocarul a ars în totalitate, iar în urma incidentului, Poliția a dispus redirecționarea cetățenilor și a autoturismelor aflate în tranzit pe podul de peste Dunăre. Două microbuze ale ISU vor transporta pasagerii autocarului la Sala Polivalentă din municipiul Brăila, până la preluarea acestora de către un alt autocar./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iulie)