„Vote, Please!” este un proiect Erasmus+ și are o durată de 17 luni, fiind un efort al Asociației Culturale Atelierul European de Artă, alături de partenerii săi – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Fundația Orenda (Bulgaria).
Proiectul a reunit 30 de tineri din cele două țări vecine pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la cetățenia europeană activă și pentru a promova un act civic semnificativ și participarea politică. Ne-am propus, cu sprijinul organizațiilor partenere, să implicăm tinerii în procesele de luare a deciziilor.
Ce am căutat la tinerii selectați în proiect:
- motivația pentru a învăța despre viața politică și democrație, la nivel local, național și european;
- capacitatea de a înțelege propriile drepturi și responsabiliăți ca cetățeni europeni;
- încrederea că votul lor contează și are un impact pozitiv;
- interes pentru a învăța despre lucrurile enumerate mai sus.
Ateliere în comunitate
Am desfășurat ateliere locale de dezvoltare personală pentru 30 de tineri, în București. Activitățile, indiferent de tematică, au vizat informarea cu privire la vot, fake news, democrație, valori europene, dar și cunoașterea de sine, conectarea cu celelalte persoane din grup, creșterea stimei de sine și a încrederii în cei din jur. Cei 30 de beneficiari au ajuns la alți 300 de tineri, explicându-le cele învățate în cadrul proiectului.
Atelierele s-au desfășurat la Conacul Golescu-Grant și în alte puncte din București (locuri publice, prin care să ajungem la cât mai mulți oameni). Am ales spații largi și populate pentru ca sute de persoane să audă mesajul nostru legat de implicare socială, democrație, importanța votului și fake news. În cadrul sesiunilor derulate în exterior, participanții au abordat persoane străine ca parte din exercițiile propuse și au ieșit din zona de confort.
Atelierele au vizat creșterea nivelului de incluziune pentru tinerii vulnerabili care s-au implicat în proiectul nostru. Beneficiarii au înțeles că sunt cetățeni europeni, că au dreptul de a participa la viața civică și că se pot implica în bunul mers al comunităților din care fac parte. Tinerii au realizat broșuri, postere și videoclipuri cu rol de sensibilizare și conștientizare asupra importanței votului.
Tabere de mobilitate
Au fost două, una în capitala României și una în Varna (Bulgaria).
Cele șase zile în București au fost dedicate explorării prin metode non-formale, simulării, jocurilor de rol și discuțiilor care pot fi implementate. Tinerii au făcut schimb de idei și au învățat cum să implementeze ateliere de succes, cum să le structureze, cum să implice publicul. Au vizitat, printre altele, Palatul Cotroceni și Palatul Parlamentului (unde au participat la un atelier susținut pentru proiect de către șeful de cabinet al ministrului transporturilor).
În Bulgaria, tinerii au învățat cum să exploreze subiectele democrației, participării și alegerilor. Au utilizat metode prin care au creat conținut, fotografii, videouri, storytelling, social media, campanii PR, toate acestea pentru a putea implementa ateliere și campanii de succes în comunitățile lor. Au explorat orașul Varna și au vizitat Castelul Euxinograd.
Participanții au făcut schimburi culturale la serile cu tematică românească și bulgărească, s-au distrat și au legat prietenii.
Întâlnirile cu factori decizionali
Proiectul nostru a conținut și două întâlniri cu factori decizionali, zecile de tineri implicați în „Vote, Please!” având în față judecători, jurnaliști, oameni de stat, funcționari publici, profesori universitari.
În prima parte, invitații au dat dovadă de o comunicare autentică și au participat la un dialog deschis cu tinerii. Acești oameni importanți, care sunt implicați în viața socială și care își desfășoară activitatea în puncte cheie, și-au prezentat funcțiile și responsabilitățile, subliniind importanța votului, democrației și recunoașterii știrilor false. Beneficiarii au adresat întrebări și au participat la discuții libere, evenimentul culminând cu un schimb de perspective între public și factorii decizionali despre importanța implicării civice.
În a doua parte, evenimentul a fost îmbogățit de lansarea cărții „Un alt fel de ghid al parlamentarului eficient” de Valeriu Antonovici și de o sesiune unică de „bibliotecă vie.” Participanții au avut oportunitatea să interacționeze cu „cărțile vii” reprezentate de invitați. Întâlnirea nu doar a informat, dar a și motivat participanții, oferindu-le exemple concrete și învățături despre implicarea civică și profesională.
Opiniile beneficiarilor
Iată acum câteva răspunsuri primite din partea tinerilor care au fost parte activă în proiect și care au participat la activitățile din București și Varna.
Ce ai învățat din proiectul „Vote, Please!”?
În proiectul „Vote, Please!” am învățat despre importanța votului, despre lucrul în echipă și despre împărtășirea ideilor. Consider că aceste 3 aspecte au definit experiența mea în acest proiect.
Am învățat să îmi spun punctul de opinie direct, să nu îmi fie frică să fac asta și să nu îmi fie rușine de persoana mea.
Am cunoscut oameni noi, opinii diferite de unde am avut ce învăța.
Proiectul m-a învățat că dacă eu nu votez, votul meu se duce spre majoritate, că există mai multe feluri de democrație, anume democrație reprezentativă și directa, și că există un număr mare de oameni care nu ies la vot. Motivul pentru care le-am ales pe acestea este faptul că sunt foarte importante pentru oricine urmează să împlinească vârstă la care primește dreptul la vot.
Ce crezi acum despre importanța alegerilor și a întregului proces democratic?
Alegerile și procesul democratic sunt esențiale pentru asigurarea unei guvernări responsabile, reprezentative și incluzive, care respectă și protejează drepturile și interesele cetățenilor.
Înainte consideram alegerile ca fiind neimportante datorită faptului că credeam că participarea mea nu avea să schimbe rezultatul, dar am realizat că această mentalitate este exact motivul pentru care nimic nu pare să se schimbe. Consider că proiectul m-a făcut să realizez faptul că datorită acestei indiferențe nu am putut obține rezultatele dorite la alegeri.
Acum cred că într-o societate care aprobă ideea liberului arbitru unei persoane, procesul democratic este cea mai bună metodă de a furniza putere celor care ne guvernează, alegerile fiind metoda, acestea au un loc special, și important în discuțiile despre democrație.
Descrie într-o frază întreaga experiență din proiectul „Vote, Please!”
Cea mai ușoară, distractivă și creativă metodă de a învăța.
Nu mă așteptam să îmi dezvolt abilitățile în modul acesta și să mă împrietenesc cu lume uimitoare, mi-a plăcut.
Un proiect superb la care aș mai participa dacă aș mai avea ocazia!
Experiența din proiectul „Vote, please!” a fost una extrem de captivantă și educativă, oferindu-mi ocazia de a înțelege mai bine procesul democratic și de a contribui la creșterea implicării civice prin promovarea importanței votului într-o manieră creativă și accesibilă.
O experiență de neuitat.
Broșura proiectului poate fi văzută aici:
https://normalitate.ro/2024/07/07/vote-please-brosura-proiectului/
Pagina web a proiectului:
https://normalitate.ro/2023/08/12/vote-please/
Canalul Youtube al proiectului:
https://www.youtube.com/playlist?list=PLPWkGvNT8OWDRXYrM-i_lIjr41z_k3kHG