Autoritățile române relansează apelul către cetățenii români care au orice tip de viză americană valabilă

Autoritățile române relansează apelul către cetățenii români care au orice tip de viză americană valabilă sau au avut una care a expirat de cel mult patru ani să depună aplicații pentru reînnoirea vizei de intrare în Statele Unite de tip B1 sau B2, care va fi eliberată fără a mai trece prin procedura consulară de interviu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a amintit că astfel se poate reduce rata de refuz în eliberarea de vize sub pragul de 3%, care este ultimul criteriu tehnic necesar pentru ca România să fie inclusă în programul Visa Waiver, prin votul Congresului de la Washington. O campanie de informare în acest sens a fost lansată astăzi, în cadrul căreia este operațională și o pagină de internet dedicată acestei campanii, calificăm.românia.ro, unde sunt disponibile mai multe informații și detalii despre programul Visa Waiver. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI- 18 iulie)/adumitrache/avladucu/ctuluc