Deputații aleși la recentele alegeri anticipate se reunesc în prima ședință a noii Adunări Naționale din Franța

RADOR RADIO ROMÂNIA (18 iulie) – În Franța, deputații aleși la recentele alegeri anticipate se reunesc joi în prima ședință a noii Adunări Naționale. Corespondentul RRA Daniela Coman transmite că ședința este crucială, pentru că trebuie ales un președinte, dar și politicienii pentru celelalte funcții de conducere, demers dificil pentru că nicio formațiune nu are majoritatea absolută. Deși în ultimele zile au tot avut loc negocieri, niciun nume de posibil președinte al Adunării Naționale discutat nu pare să poată strânge suficientă susținere. Așadar, este de așteptat o ședință lungă, cu mai multe tururi de scrutin cu vot secret. După alegerile legislative anticipate, noua Adunare Națională este împărțită în trei blocuri politice care nu au fiecare în parte o majoritate suficientă pentru un guvern cu susținere parlamentară.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iulie)/abranescu/asalar