Italia a trimis provizii de hrană și echipamente sanitare pentru populația Gazei la bordul unui zbor umanitar care a aterizat în Iordania, ca parte a inițiativei Romei „Hrană pentru Gaza” de a ajuta civilii de acolo. Ajutorul include peste 60 de tone de alimente, truse de igienă și echipamente sanitare, împreună cu 150 de corturi. Aeronava, care a plecat din orașul sudic Brindisi, a aterizat în capitala Iordaniei, Amman, de unde materialele vor fi livrate în Gaza. „Prin această operațiune oferim o demonstrație tangibilă a atenției pe care guvernul italian o acordă situației umanitare din Fâșia Gaza”, a declarat ministrul de externe Antonio Tajani. El a adăugat că Italia s-a angajat „să facă tot posibilul pentru a atenua suferința populației palestiniene din Gaza”./aboboc/ilapadat
(REUTERS – 18 iulie)