RADOR RADIO ROMÂNIA (19 iulie) – Kremlinul consideră că declarațiile candidatului la președinția SUA, Donald Trump, se adresează publicului intern american. Kremlinul consideră că declarațiile candidatului la președinția SUA, Donald Trump, potrivit cărora Rusiei i-ar fi fost teamă de el, vizează publicul american intern, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, răspunzând la o întrebare pe această temă adresată de un corespondent al Agenţiei de presă TASS. Trump a susținut recent că, în timpul aflării sale în fruntea președinției SUA, unele țări, inclusiv Rusia și China, s-ar fi temut de el şi de aceea „domina pacea peste tot în lume”. ”În cadrul campaniilor electorale, participanții la luptele politice fac foarte multe şi diverse declarații care sunt destinate pentru publicul intern și, drept urmare, acestea abundă cu fraze și formulări pe care americanii doresc să le audă”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Joi, Trump și-a anunțat acordul său de a candida în alegerile prezidenţiale din Statele Unite din partea Partidului Republican, la scrutinul din luna noiembrie.(Agenţia de presă TASS – 19 iulie)/vdraguta/dstanesc