Preşedintele Biden a atacat discursul victorios al lui Donald Trump din cadrul Convenţiei Naţionale Republicane de joi seară. Într-o postare pe platforma X el a respins afirmaţia lui Trump potrivit căreia el ar fi gestionat bine pandemia. Vineri, un democrat din Congresul SUA a ridicat semne de întrebare legate de starea de sănătate a preşedintelui Biden.
Seth Moulton, congresman din Massachusetts, a fost printre primii care au comentat după dezbaterea preşedintelui. În prezent, el a detaliat de ce consideră că mentorul şi prietenul său ar trebui să renunţe la cursa prezidenţială. Joe Biden, susţine el, obişnuia să îl primească cu un zâmbet larg şi să îi spună că se bucură să îl vadă. Dar a afirmat că luna trecută, la o mica întrunire din Franţa, preşedintele nu a părut să îl recunoască.
Seth Moulton a afirmat că incidental l-a făcut să realizeze cu tristeţe că Joe Biden nu va putea să îl înfrângă pe Donald Trump în luna noiembrie./aionita/gpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 iulie