Israelul a efectuat mai multe raiduri aeriene asupra portului Hodeidah din Yemen, controlat de rebelii houthi

Avioane de luptă israeliene au efectuat o serie de raiduri aeriene asupra portului Hodeidah din Yemen, controlat de rebelii houthi, într-un atac despre care presa de stat a separatiştilor susţine că a cauzat moartea a trei persoane şi rănirea altor câtorva zeci. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a explicat de ce a fost vizat portul: „Ţinta militară era folosită de houthi ca principală rută de aprovizionare pentru transferul armelor iraniene din Iran către Yemen. În zona portului, forţele aeriene israeliene au lovit infrastructură cu uz dual, folosită la activităţi teroriste, inclusiv infrastructura de energie.” Raidurile aeriene au loc la o zi după ce rebelii houthi au efectuat un atac cu drone la Tel Aviv, soldat cu moartea unui bărbat israelian./mbrotacel/ctuluc

BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 iulie