În aproape 450 de localităţi din ţară, reprezentând 15% din total, apa este furnizată cu restricţii, pe fondul caniculei de zilele trecute care a accentuat seceta din sol. În alte 250 de localităţi care dispun doar de surse individuale de apă, fântânile sunt secate, iar comunităţile fiind afectate de secetă, informează Administraţia Naţională „Apele Române”. Coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de aproximativ 80%, în uşoară scădere faţă de săptămâna trecută. Pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă nu sunt însă probleme privind alimentarea cu apă. Reprezentanţii Apele Române fac apel către populaţie să utilizeze raţional apa, cu prioritate pentru băut. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 iulie)/atataru