Un medic din Braşov a fost prins în flagrant, în timp ce primea mită de la un pacient. Este vorba de suma de 200 de lei care i-au fost daţi pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuţiile sale de serviciu. Potrivit unor surse judiciare, cel care a fost prins în flagrant este medic de boli interne la Spitalul CF2 din Braşov. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar anchetatorii au anunţat că în total acesta ar fi acuzat de 10 fapte de luare de mită. Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, investigaţia penală vizează şi un al doilea cadru medical, respectiv pe asistenta medicului. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 24 iulie)/amirea