Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina intenționează să-și folosească propriile rachete în viitor. Potrivit acestuia, programul de rachete derulat de Kiev are o dinamică bună. „Programul nostru de rachete are o dinamică bună. Este o sarcină dificilă, dar, treptat, ne apropiem de posibilitatea de a folosi rachetele noastre, să nu ne bazăm doar pe rachete furnizate de parteneri” – a remarcat șeful statului ucrainean, într-un mesaj transmis marţi seară. Zelenski a subliniat că, în timp, Ucraina va trebui să obțină „independență maximă în privinţa autoapărării”. Președintele consideră că tocmai astfel de state își găsesc întotdeauna aliați eficienți și își realizează mai ușor interesele./sdan/eradu
(KORESPONDENT – 24 iulie)