Premierul Marcel Ciolacu va avea vineri o întâlnire informală la Bucureşti cu omologul său ungar, Viktor Orbán

Premierul Marcel Ciolacu va avea mâine o întâlnire informală la Bucureşti cu omologul său ungar, Viktor Orbán, aşa cum s-a întîmplat şi anul trecut.

Potrivit unor surse oficiale, una dintre temele de discuţie va fi intrarea României în spaţiul Schengen, având în vedere că Ungaria deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene semestrul acesta.

Premierul ungar, Viktor Orbán, vine în România pentru a participa la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, unde sâmbătă va rosti un discurs./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 iulie