Calendarul evenimentelor, 29 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

*ora 11:00  –  Premierul Marcel Ciolacu participă la semnarea parteneriatului „Șanse egale pentru o viață independentă”, încheiat între Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), parteneriat ce vizează incluziunea consumatorilor cu dizabilități – la Palatul Victoria. Evenimentul se desfășoară sub patronajul premierului Marcel Ciolacu. La ceremonia de semnare vor participa reprezentanții CNDR, ai ANPC și ai operatorilor economici implicați în proiect. Evenimentul va fi transmis LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

* Cancelaria prim-ministrului organizează o primă rundă de consultări pentru dezvoltarea unei viitoare colaborări între mediul public responsabil de acţiunea climatică şi mediul universitar – ora 15:00, la Palatul Victoria

– Ministere

* Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunţat că în această zi, la ora 9:00, va începe depunerea dosarelor pentru Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii. Toate documentele aferente dosarului de înscriere se vor depune exclusiv în format electronic pe platforma digitală Up Comunitate!, care poate fi accesată folosind link-ul https://up-comunitate.ro/

* New Delhi, Republica India: Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru la cea de-a 46-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO

 

– Manifestări organizate cu ocazia „Zilei Imnului Naţional al României”

■ Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită prin desfăşurarea unor ceremonii militare în toate garnizoanele din ţară. În data de 29 iulie, conform Legii nr. 99 din 26 mai 1998, sărbătorim Ziua Imnului Național. Actualul imn, “Deşteaptă-te române” este unul dintre simbolurile naţionale consfinţit în Constituţia României la art. 12, Simboluri naţionale. Instituţia propune, astfel, o scurtă istorie a evoluţiei imnului de stat

* La Bucureşti, ceremonia dedicată evenimentului va avea loc, începând cu ora 10:00, în Piaţa Tricolorului – situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Programul activităţii cuprinde un serviciu religios şi un concert susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale

* Alexandria: Instituţia Prefectului Judeţul Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Consiliul Local al Municipiului Alexandria, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi Garnizoana Alexandria organizează în data de 29 iulie, începând cu ora 10:00, în faţa Palatului Administrativ al Judeţului Teleorman, ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea ‘Zilei Imnului Naţional Al României’. Urmează să participe la ceremonia militară şi religioasă reprezentanţii grupurilor parlamentare, autorităţilor publice judeţene şi locale, filialelor partidelor politice, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, operatorilor economici, sindicatelor, organizaţiilor nonguvernamentale, filialei asociaţiei veteranilor de război, filialelor asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ai revoluţionarilor, alături de cetăţenii Municipiului Alexandria şi ai judeţului Teleorman

* Bacău: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează, de la ora 11:30, la sediul din str. 9 Mai, nr. 7, o manifestare dedicată unor momente importante din istoria națională şi internaţională

* Buzău: Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău organizează, începând cu ora 9:00, pe platoul din faţa sediului Primăriei municipiului Buzău, manifestări dedicate ‘Zilei Imnului Naţional al României’

  • În cadrul ceremoniei, printre altele, se va oficia o rugă de închinare pentru poporul român, însoţită de o alocuţiune privind simbolistica versurilor Imnului Naţional al României. Ulterior, va avea loc un program artistic cu tematică specifică, manifestările încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare

* Oradea: Începând cu ora 10:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Imnului Naţional al României. Evenimentul se va desfăşura în Piaţa Unirii din Municipiul Oradea, după următorul program:

  • ora 10:00-10:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului
  • ora 10:02-10:07 – Intonarea vocală a Imnului naţional al României
  • ora 10:07-10:15 – Binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român
  • ora 10:15-10:35 – Rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Imnului Naţional
  • ora 10:35-10:40 – Defilarea detaşamentului de onoare

* Sibiu: Academia Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ din Sibiu şi structurile militare din garnizoană vor participa, începând cu ora 10:00, la ‘Monumentul ostaşului din toate timpurile’ amplasat în faţa Cercului Militar din Sibiu, la ceremonia publică dedicată Zilei Imnului Naţional. În cadrul evenimentului, Imnul Naţional al României va fi intonat de corul constituit din cadre militare ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu ‘General de brigadă Mihail Rasty’, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Cpt. Dumitru Croitoru’ al judeţului Sibiu, Centrului Chinologic ‘Dr. Aurel Greblea’ Sibiu, precum şi studenţi ai Academiei Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’, alături de Muzica Militară a garnizoanei

* Târgu Mureș: Instituția Prefectului – Județul Mureș, Garnizoana Târgu Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, vă invită la ceremonia militară dedicată sărbătoririi Zilei Imnului Național al României. Evenimentul se va desfășura de la ora 10:00, în Cetatea Medievală

– Administrație

*Buzău: Şedinţă a Consiliului Judeţean Buzău – ora 12:00

*Ploiești: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 11:00

* Târgoviște: Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, de la ora 14:00

– Economic

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind inovarea în întreprinderile din mediul de afaceri în perioada 2020-2022 (date definitive)

* Institutul Naţional de Statistică publică tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie – septembrie 2024

– Academie

* General Berthelot, judeţul Hunedoara: Academia Română organizează în perioada 29 iulie – 2 august, cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară ‘Sub semnul istoriei’, la care vor participa 12 elevi studioşi şi cu venituri reduse care au câştigat bursă de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2024-2025. Şcoala, cu o durată de cinci zile, este coordonată de prof. univ. Ioan Bolovan, istoric, membru corespondent al Academiei Române. Evenimentul va avea loc, la fel ca în anii precedenţi, la Centrul de Dezvoltare Durabilă Ţara Haţegului-Retezat, entitate ce aparţine Academiei Române

– Învățământ, Cercetare

* Peste 750 de preşcolari vor participa, gratuit, în perioada 29 iulie – 9 august, la 168 de activităţi tematice în grădiniţele nr. 88, 187, 154 şi 211 din Sectorul 3 – ateliere de dans, arte vizuale şi abilităţi practice, desfăşurate sub forma unor şezători, în cadrul unui proiect pentru promovarea identităţii naţionale. Ajuns la a IV-a ediţie, proiectul ‘Suntem o echipă!’ este iniţiat de Asociaţia My Community şi finanţat de Primăria Sectorului 3 din fonduri nerambursabile de la bugetul local

* Bacău: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) este organizator principal al celei de-a doua ediţii consecutive a competiţiei de maşini de curse pentru studenţi – Formula Student România. Şi anul acesta manifestarea va avea loc pe pista omologată din cadrul complexului SPEEDPARK Bacău în perioada 29 iulie – 4 august. Începând din acest an, TUIASI şi-a propus realizarea unui monopost electric, pe lângă cel cu combustie internă dezvoltat începând cu 2010 şi care a participat la prima sa cursă în 2012, pe circuitul din Catalunya, Spania. Probleme dinamice şi statice sunt programate pentru zilele de 2 şi 3 august, iar intrarea la eveniment este liberă pentru toţi doritorii

– Cultură

* Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, prezintă, de la ora 17:00, vernisajul expoziției Carmen Poenaru & Carmen Chițan / pictură & sculptură. Evenimentul se va desfășura la Artoteca BMB, Șos. Mihai Bravu, nr. 4. Curatorii expoziției sunt Gheorghe Dican și Liviu Nedelcu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 iulie – 30 august, de luni până vineri, conform programului Artotecii BMB

* Are loc mini-Cafeneaua critică on-line:

  • Luni, 29 iulie 2024, ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Brașov: Festivalul SoNoRo Musikland, inspirat de istoria remarcabilă a saşilor din Transilvania, ajunge în acest an la ediţia a VI-a. Festivalul este programat în perioada 25 iulie – 4 august şi va continua să celebreze, prin intermediul muzicii clasice, patrimoniul cultural din oraşele Braşov şi Sighişoara, dar şi pe cel al câtorva sate care fac parte din arealul Colinelor Transilvaniei – Cristian, Râşnov, Cincu, Meşendorf, Criţ şi Viscri. Această ediţie a festivalului propune publicului 13 concerte, dintre care 3 jam sessions surpriză. 70 muzicieni din 10 ţări vor încânta publicul seară de seară, interpretând capodopere de Luigi Boccherini, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Joseph Haydn, Franz Liszt, Serghei Rachmaninov, Johannes Brahms, Bela BartĂłk şi mulţi alţi compozitori. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:

  • Luni, 29 iulie – Dance, Dance, Dance – ora 19:00, la Biblioteca Judeţeană ‘George Bariţiu’

* Posmuș, Jud. Bistrița-Năsăud: Asociaţia Petrus Italus Trust – Alianţa pentru patrimoniul Bistriţean anunţă lansarea proiectului interdisciplinar Castel Viu – Oamenii şi Munca în Posmuş, o intervenţie culturală în comunitatea locală din Posmuş, cu scopul de a valorifica infrastructura şi potenţialul cultural al castelului Teleki, din acest sat, situat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Activităţile se desfăşoară în perioada iulie – noiembrie 2024 şi mizează pe colaborarea şi experienţa a cinci actori: organizaţiile neguvernamentale, mediul academic, mediul de afaceri local, comunitatea locală din Posmuş, şcoala şi autorităţile locale. Proiectul Castel Viu este realizat cu sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud – administratorul castelului, Facultatea de Teatru şi Film (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), Primăria şi Şcoala Gimnazială Şieu. Din programul manifestării:

  • În perioada 29 iulie – 4 august, are loc şcoala de vară Castel Viu, o săptămână de activităţi cultural-educative centrate pe legătura localnicilor cu Castelul Teleki din Posmuş. Toate activităţile proiectului Castel Viu sunt gratuite, adresate comunităţii locale şi se desfăşoară în spaţiul muzeal, în parcul şi împrejurimile castelului, precum şi în alte locuri din sat.
  • În fiecare zi de marţi, până sâmbătă, între orele 9:00 – 13:00, copiii din Posmuş sunt invitaţi să participe la activităţi creative, vor fi organizate ateliere de foto-film şi dans coordonate de Daniel Iftene şi Carla Waltner.
  • Miercuri 31 iulie, de la ora 19.00, localnicii sunt aşteptaţi la o serie de tururi ghidate la Castel.
  • Tot miercuri, de la ora 20:00 are loc evenimentul “Noi din Posmuş / Noi în Posmuş”, publicul fiind invitat la o seară cu muzică, dans şi voie bună, animată de dansatori locali, alături de Angel Urs, Călin Dumitrean & Raluca Dumbrăvan.
  • Vineri şi sâmbătă seara, de la ora 21:30, organizatorii vă invită la Cineva / Cinema la Castel. Vineri va fi proiectat filmul documentar ‘Vulturii din Ţaga’ (2022), iar sâmbătă vor fi filme de scurt metraj ale studenţilor Facultăţii de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
  • Duminică seara, de la ora 19:00, toţi localnicii şi vizitatorii Posmuşului sunt aşteptaţi la evenimentul numit “Serbare pentru cei mici / Sărbătoare pentru cei mari”. Participanţii şi facilitatorii atelierelor vor prezenta publicului realizările lor, după cele 5 zile de activităţi, iar de la ora 20:00 urmează o ultimă seară de muzică şi dans, cu participarea lui Angel Urs, Călin Dumitrean & Raluca Dumbrăvan şi a Ansamblului folcloric Măgura Şieului.
  • În cadrul Şcolii de vară vor avea loc şi conferinţe de specialitate şi discuţii cu profesionişti din domeniul culturii, educaţiei, economiei, sociologiei, administraţiei publice şi mediul de afaceri. Acestea sunt programate de la ora 15:00, marţi, joi şi vineri

* Jud. Sălaj: Artişti din România şi Grecia vor fi prezenţi, în perioada 29 iulie – 8 august, la cea de-a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arte Vizuale ‘Arta în Grădină’, desfăşurat în cadrul natural deosebit oferit de Grădina Botanică din oraşul Jibou, în acest an sub genericul ‘Misterele Grădinii’. La Tabăra de creaţie, cea mai importantă activitate a simpozionului vor participa artişti clujeni Kancsura István (pictură), Radu Şerban (pictură), Gil Turculeţ (pictură), Gavril Zmicală (ceramică), Matei László (pictură), şi Costel Chiţimuş (pictură). Împreună cu artiştii clujeni, din Grecia va participa familia de artişti compusă din Yorgos Iliopoulos (sculptură), însoţit de fiicele sale, Cristiana Iliopolos (grafică) şi Floriana Iliopolos (pictură)

-Sport

*Au loc meciuri din etapa a treia a Superligii de fotbal:

  • Arad:AFC UTA Arad – FC Universitatea Cluj – ora 19:00, la Arena ”Francisc Neuman” – Arad
  • Ploiești: FC Petrolul Ploieşti – FC Rapid Bucureşti – ora 22:00, la Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti

*Paris:Sportivii români vor evolua la Jocurile Olimpice de la Paris, pe 29 iulie, la canotaj, mountain bike, înot, tenis şi tenis de masă.Din programul de astăzi:

→Canotaj

  • ora 12:20 (ora României) – patru vâsle masculin – recalificări: Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu
  • ora 12:30 – patru vâsle feminin – recalificări: Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş
  • ora 12:40 – opt plus unu masculin – serii: Ştefan Berariu, Constantin Adam, Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Claudiu Neamţu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu
  • ora 13:00 – opt plus unu feminin – serii: Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu

→Ciclism – mountain bike

  • ora 15:10 Cross-country masculin (finala): Ede Molnar

→Înot

  • ora 12:28 – 800 m liber masculin – serii: Vlad Stancu
  • ora 21:40 – 200 m liber masculin – finala: David Popovici

→Tenis

  • ora 13:00 – simplu feminin – turul II (Terenul 14): Jaqueline Cristian – Angelique Kerber (Germania)

→Tenis de masă

  • ora 12:00 – simplu masculin – turul I: Ovidiu Ionescu – Andrej Gacina (Croaţia)
  • ora 22:00 – simplu feminin – turul II: Elizabeta Samara – I-Ching Cheng (Taiwan)
  • ora 22:00 – simplu masculin – turul II: Eduard Ionescu – Cheng-Jui Kao (Taiwan)

– S-a întâmplat într-o zi de 29 iulie

* Sunt marcați 190 de ani (1834) de când era înregistrat primul accident rutier cu un vehicul autopropulsat. O diligență cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenționat în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane

* Cu 167 de ani în urmă (1857) era înfiinţată, din iniţiativa şi sub conducerea medicului Carol Davila, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, actuala Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (29.VII/10.VIII)

* Acum 129 de ani (1895) a avut loc, la Budapesta, Congresul Reprezentanţilor Naţionalităţilor din Austro-Ungaria şi Transilvania, prilej cu care s-a încheiat o alianţă politică între români, sârbi şi slovaci în scopul de a-şi coordona lupta împotriva politicii de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din Austro-Ungaria (29.VII/10.VIII)

* Cu 78 de ani în urmă (1946) începea Conferinţa de Pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria, care s-a încheiat la 15 octombrie, în acelaşi an. Delegaţia română la Conferinţă a fost condusă de Gheorghe Tătărescu, ministru al afacerilor străine. Conferința de Pace a fost urmată de Tratatele de Pace de la Paris semnat pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial

* În urmă cu 77 de ani (1947) aeva loc dizolvarea, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri – Document nr. 1.027 din 29 iulie 1947 (publicat în Monitorul Oficial nr. 172 a doua zi, pe 30 iulie), a Partidului Naţional Ţărănesc de sub preşedinţia lui Iuliu Maniu. La data de 19.VII.1947, sub acuzaţia că erau „implicaţi într-o acţiune de răsturnare a regimului existent în România”, Parlamentul a hotărât ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ţărănişti (Iuliu Maniu, Aurel Leucuţia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazăr şi Gr. Niculescu-Buzeşti, care au fost arestaţi), iar presa PNŢ, în frunte cu oficiosul „Dreptatea”, a fost interzisă

* Acum 72 de ani (1952) sportivul român Iosif Sârbu (tir) obţinea prima medalie de aur cucerită de România la Jocurile Olimpice (ediţia a XV-a a J. O. de vară, de la Helsinki)

* În urmă cu 67 de ani (1957) şi-a început activitatea Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, ce are ca principală sarcină să contribuie la dezvoltarea și folosirea practică a energiei atomice în scopuri pașnice și la dezvoltarea cercetărilor științifice în acest domeniu. Statutul AIEA a fost adoptat la Conferinţa internaţională sub egida ONU desfăşurată în perioada 23-26.X.1956. La data de 14.XI.1957 Adunarea Generală a ONU a aprobat acordul privind relaţiile dintre Organizaţie şi AIEA. România este membru fondator al acestei organizaţii specializate a ONU, cu sediul la Viena

* Cu 66 de ani în urmă (1958) preşedintele Dwight D. Eisenhower a semnat actul prin care s-a înfiinţat Agenţia Spaţială Americană – NASA (National Aeronautics and Space Administration), care şi-a început activitatea la 1 octombrie 1958. Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spaţial cu echipaj uman şi au fost conduse sub presiunea competiţiei dintre SUA şi URSS (pe 4 octombrie 1957 sovieticii au lansat primul satelit artificial, Sputnik 1). Programul Mercury, iniţiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spaţiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supravieţui în spaţiu. Odată ce Mercury a dovedit că zborul în spaţiu cu echipaj uman este posibil, a fost lansat proiectul Gemini pentru pregătirea misiunilor lunare. Urmând succesul programelor Mercury şi Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca munca în spaţiu şi zborul omului în jurul Lunii, dar nu şi pe satelitul Pământului. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunţului preşedintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună şi înapoi pe Pământ în siguranţă până în 1970. Astfel, Apollo a devenit un program de aselenizare. În 1995 a început din nou colaborarea dintre Rusia şi SUA, astfel încât au început misiunile navete-Mir şi din nou un vehicul rus (de această dată o întreagă staţie spaţială) a fost plasat pe orbită cu ajutorul unei nave americane. Această colaborare continuă şi în prezent, Rusia şi SUA construind cea mai mare staţie spaţială, Staţia Spaţială Internaţională (International Space Station – ISS)

* Se marchează 55 de ani (1969) de când Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România a adoptat Decretul nr. 547/1969 pentru ratificarea Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 26.XI.1968)

* În urmă cu 43 de ani (1981), la Catedrala Saint Paul din Londra, a avut loc căsătoria Prințului Charles al Marii Britanii (n. 1948) cu Diana Spencer (Lady Di – n. 1961 – m. 1997). Ceremonia a fost televizată, având o audiență de 700 milioane de telespectatori în întreaga lume

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Marta, Maria și Lazăr, frați (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– „Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!”, sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României; la 29.VII.1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste, „Deşteaptă-te române”, devenit după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 imnul naţional al României

– 1806: S-a născut Dionisie (Dimitrie) Romano, episcop, cărturar, traducător, profesor şi revoluţionar paşoptist; a iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”; a înfiinţat prima editură religioasă din ţară, intitulată „Biblioteca religioasă-morală”; în 1867 a donat Societăţii Academice Române biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a instituţiei academice; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1873)

– 1851: A murit Ion Catina, poet romantic şi jurnalist; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1827)

– 1857: S-a născut Heinrich Schuster, scriitor de naţionalitate germană din România (opera principală, romanul ţărănesc „Martin Alzner”) (m. 1931)

– 1887, 29.VII/10.VIII: A murit (la Mainz, Germania) lingvistul Alexandru Cihac; de numele său se leagă punerea bazelor etimologiei româneşti, fiind autorul primului dicţionar etimologic ştiinţific al limbii române (1870-1879); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1825)

– 1889: S-a născut Mircea Dem. Rădulescu, poet, dramaturg, ziarist și traducător (m. 1946) – 135 de ani

– 1893: S-a născut Demostene Botez, scriitor şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 2.VII.1893

– 1893: S-a născut Bartalis János, poet de naţionalitate maghiară (m. 1976)

– 1895: S-a născut Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile” teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit” (18.II.1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore (m. 1946)

– 1897: A murit Ştefan G. Vârgolici, poet, critic literar, publicist, profesor şi traducător (un interes deosebit a arătat tălmăcirilor din limba spaniolă, varianta celebrului roman „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu); membru corespondent al Academiei Române din 1887 (n. 1843)

– 1912: S-a născut Nicolae Steinhardt (numele la naştere: Nicu-Aureliu Steinhardt), eseist, prozator, autor de eseuri şi predici de religie creştină ortodoxă; arestat în ianuarie 1960, alături de grupul de intelectuali „Noica-Pilatt”, pentru infracţiunea „de uneltire contra ordinii sociale”, va fi eliberat în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici din România), după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla; de origine evreu, s-a creştinat în închisoare, la 15 martie 1960 fiind botezat ortodox, în celula de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu; după două decenii s-a călugărit, ultimii nouă ani din viaţă petrecându-i la Mănăstirea Rohia din Maramureş; membru post-mortem al Academiei Române (din 2017) (m. 1989)

– 1925: S-a născut actriţa de teatru, film și televiziune Carmen Stănescu (m. 2018)

– 1927: S-a născut actorul Dan Damian (m. 2012)

– 1939: S-a născut Zoltán Boros, pianist şi compozitor de muzică uşoară, dirijor şi critic muzical – 85 de ani

– 1939: S-a născut Mihai Stănescu, unul dintre cei mai apreciați caricaturiști români; a devenit celebru și datorită faptului că a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (m. 2018) – 85 de ani

– 1945: S-a născut Mircea Lucescu, fost fotbalist și antrenor; unul dintre cei mai mai titrați antrenori din istoria fotbalului

– 1950: S-a născut atleta Maricica Puică, campioană olimpică (1984, Los Angeles), mondială şi europeană; fostă antrenoare

– 1950: S-a născut Radu Voina, fost handbalist și antrenor; a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint olimpic la Montréal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972 și Moscova 1980; ca antrenor, a obținut medalia de bronz la Los Angeles 1984; a primit titlurile de Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit, iar în 2000 i-a fost conferită Medalia națională „Serviciul credincios”, clasa I

– 1966: S-a născut Marius Tucă, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti şi moderatori de televiziune din România; director editorial al cotidianului „Jurnalul Naţional” (1993-2015)

– 1970: A murit Ionel Perlea, dirijor şi compozitor; stabilit în SUA din 1949 (n. 1900)

– 1970: A murit chimistul Costin D. Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi industriale; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902)

– 1976: A murit romancierul Octav Dessila (n. 1895)

– 1992: A murit Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare şi autoare dramatică (n. 1910)

– 2010: A murit matematicianul Nicolae Popescu; creatorul şcolii româneşti de algebră şi teoria numerelor; contribuţii în topologie algebrică, teoria categoriilor, cu aplicaţii la inele şi module, teoria inelelor, corp şi polinoame, teoria valuării, teoria algebrică a numerelor; membru corespondent al Academiei Române (din 1997) (n. 1937)

– 2014: A murit compozitorul şi dirijorul Vasile Timiş (n. 1922) – 10 ani

– 2015: A murit Florin Mitu, jurnalist (cunoscut prezentator de ştiri al Televiziunii Române înainte de 1989 şi unul dintre realizatorii emisiunilor de politică externă „Cadran Mondial” şi „Mapamond”) şi profesor pentru multe generaţii de jurnalişti de televiziune (n. 1937)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Abu Dhabi: Gabriel Boric Font, președintele Chile, va începe o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite.

– Tokyo: Miniștrii de externe ai țărilor „Quad” – Statele Unite, Japonia, Australia și India – se vor întâlni în Japonia

-Panmunjom, Coreea de Sud: Ministrul australian de externe, Penny Wong se întâlnește cu omologul sud-coreean Cho Tae-yul la Seul pentru a consolida relațiile bilaterale.

– Manila: Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken merge în Filipine pentru o vizită oficială de 2 zile (29 – 30 iul.)

– Wellington: Ministrul de externe al Indoneziei, Retno Marsudi vizitează Noua Zeelandă (29 – 31 iul.)

– New York: McDonald’s – rezultate din al doilea trimestru

-SUA: Debutează turneele de tenis ATP şi WTA de la Washington (29 iulie-4 august)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională Tigrului”, stabilită în 2010, în cadrul summit-ului dedicat tigrului, care a avut loc la Sankt Petersburg, este menită să atragă atenţia asupra populaţiei de tigri aflată în scădere

– „Ziua Constituţiei Republicii Moldova”; Legea Supremă a fost adoptată pe 29 iulie 1994 (- 30 de ani), fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994 şi a intrat în vigoare la data de 27 august 1994

– 1793: S-a născut Ján Kollár, scriitor, arheolog, om politic și om de știință slovac; unul dintre ideologii principali ai mișcării panslaviste (m. 1852)

– 1805: S-a născut Alexis de Tocqueville, gânditor politic, istoric și scriitor francez (m. 1859)

– 1844: A murit Franz Xaver Wolfgang Mozart, compozitor şi pianist austriac, al şaselea fiu al lui Wolfgang Amadeus Mozart (n. 1791) – 180 de ani

– 1856: A murit Robert Schumann, compozitor, critic muzical şi pianist german (n. 1810)

– 1883: S-a născut Benito (Amilcare Andrea) Mussolini, dictator și jurnalist italian care a fondat și a condus Partidul Național Fascist (PNF); a fost prim-ministru din 1922 până în 1943; ca dictator al Italiei și principal fondator al fascismului, Mussolini a inspirat și susținut răspândirea internațională a mișcărilor fasciste în perioada interbelică (m. 1945, prin împușcare)

– 1884: S-a născut compozitorul rus Boris Asafiev (m. 1949) – 140 de ani

– 1885: S-a născut actrița americană Theda Bara, vedetă a filmului mut (m. 1955)

– 1890: A murit Vincent Van Gogh, pictor, desenator şi gravor olandez post-impresionist (n. 1853)

– 1895, 29.VII/10.VIII: S-a născut Mihail Zoscenko, scriitor satiric rus (m. 1958)

– 1898: S-a născut Isidor Isaac Rabi, fizician evreu-american, unul din oamenii importanți ai Proiectului Manhattan și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1944 pentru cercetările sale privind natura forțelor care leagă protonii de nucleu, cercetări care au condus la dezvoltarea metodei de detecție bazată pe rezonanța magnetică nucleară (m. 1988)

– 1900: S-a născut Eyvind Olof Verner Johnson, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1974, împreună cu Harry Martinson (m. 1976)

– 1904: S-a născut fizicianul rus Dmitri Ivanenko (m. 1994) – 120 de ani

– 1905: S-a născut Dag (Hjalmar Agne Carl) Hammarskjöld, diplomat şi economist suedez; între aprilie 1953 şi, până la moartea sa într-un misterios accident de avion, în septembrie 1961, a fost al doilea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite; laureat post-mortem al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1961 (m. 1961)

– 1905: S-a născut Clara Bow, actriță americană (m. 1965)

– 1918: S-a născut Mary Lee Settle, scriitoare și profesoară americană; fondatoare a premiului PEN / Faulkner anual pentru ficțiune (în 1980) (m. 2005)

– 1921: S-a născut cineastul francez Chris Marker (numele real: Christian François Bouche-Villeneuve) (m. 2012)

– 1925: S-a născut Mikis (Mihalis) Theodorakis, unul dintre cei mai renumiţi compozitori greci; autorul coloanei sonore a filmului „Zorba Grecul” (m. 2021)

– 1927: S-a născut scriitorul olandez Harry Mulisch, autorul bestseller-urilor „The Assault” (ecranizat) şi „The Discovery of Heaven”; Mulish, împreună cu Willem Frederik Hermans şi Gerard Reve, reuniţi sub genericul cei „trei mari scriitori”, au dominat literatura olandeză postbelică (m. 2010)

– 1929: S-a născut Jean Baudrillard, autor, critic literar eseist, sociolog și scriitor francez, teoretician al postmodernismului (m. 2007) – 95 de ani

– 1930: S-a născut balerinul şi coregraful american Paul Taylor; a fost, alături de Merce Cunningham, una dintre personalităţile dominante şi strălucitoare ale dansului modern american şi a reuşit să construiască veritabile punţi de legătură între dansul clasic şi dansul contemporan (m. 2018)

– 1935: S-a născut tenorul şi dirijorul german Peter Schreier (m. 2019)

– 1942: S-a născut actorul american Tony Sirico (m. 2022)

– 1970: A murit Sir John Barbirolli (născut Giovanni Battista Barbirolli), dirijor şi violoncelist englez (n. 1899)

– 1979: A murit Herbert Marcuse, filosof şi sociolog german; stabilit din 1934 în SUA (n. 1898) – 45 de ani

– 1981: S-a născut Fernando Alonso (Díaz), pilot de Formula 1 de origine spaniolă, campion mondial la acest sport în 2005 și 2006; în 2003 a devenit cel mai tânăr pilot de Formula 1 care a plecat din pole position și a câștigat o cursă, iar în 2005 cel mai tânăr pilot care a câștigat titlul mondial

– 1983: A murit regizorul spaniol de film Luis Buñuel, considerat de mulţi exegeţi „un Goya al celei de-a şaptea arte” (n. 1900)

– 1983: A murit actorul britanic de film David Niven (nume complet: James David Graham Niven) (n. 1910)

– 1990: A murit Bruno Kreisky, om politic austriac, fost cancelar federal; membru al Partidului Socialist, a condus, fără întrerupere, guvernul austriac între anii 1970 şi 1983; a avut un rol important în cadrul Internaţionalei Socialiste, al cărei vicepreşedinte a fost din 1970 până în 1989 (n. 1911)

– 2007: A murit actorul francez de film Michel Serrault (n. 1928)

– 2012: A murit cineastul, scriitorul şi fotograful francez Chris Marker (numele real: Christian François Bouche-Villeneuve) (n. 1921)

– 2018: A murit Oliver Dragojevic, cântăreţ croat de muzică pop (n. 1947)

– 2019: A murit Tuvya Ruebner poet israelian de limbă ebraică și germană, redactor, traducător, profesor și fotograf (n. 1924, în Cehoslovacia) – 5 ani

– 2019: A murit scriitorul şi jurnalistul chilian Enrique Lafourcade; autor de romane, nuvele, fabule, eseuri, articole şi cronici (n. 1927) – 5 ani

– 2022: A murit Juris Varlejs Hartmanis, informatician american de origine letonă, cunoscut ca autor, împreună cu Richard Stearns, al cărții de referință intitulate „Despre complexitatea computațională a algoritmilor”, carte ce a pus bazele teoriei complexității algoritmilor (n. 1928)