Israelul are dreptul să răspundă după atacul de pe Înălţimile Golan (SUA)

Administrația Biden a declarat luni că Israelul „are dreptul să răspundă” la atacul din Înălțimile Golan care a ucis sâmbătă 12 copii şi adolescenţi, și consideră că sunt „exagerate” temerile că atacul ar putea duce la un război mai amplu în regiune. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, a declarat luni, în timpul unei convorbiri telefonice cu reporterii, că SUA „condamnă absolut” atacul. „Inimile noastre sunt alături de toate familiile celor care au pierdut persoane dragi și cu siguranță ne rugăm pentru o recuperare rapidă a celor care au fost răniți”, a mai spus John Kirby şi a adăugat că atacul a fost efectuat de gruparea militantă libaneză Hezbollah, susținută de Iran, „în ciuda dezmințirilor lor”. „Este racheta lor. A fost lansată dintr-o zonă pe care o controlează”, a spus John Kirby. Oficialul american a mai spus că administrația crede că există încă timp și spațiu pentru o soluție diplomatică și că poartă discuții continue cu omologii săi israelieni și libanezi, continuând „să sprijine eforturile de a ajunge la o soluție diplomatică”. Această soluție, a spus John Kirby, „va pune capăt acestor atacuri teribile odată pentru totdeauna” și „va permite cetățenilor israelieni și libanezi de pe ambele părți ale frontierei să se întoarcă în siguranță la casele lor”. „Sprijinul nostru pentru securitatea Israelului rămâne neclintit și este solid împotriva tuturor amenințărilor sprijinite de Iran, inclusiv a celor din partea Hezbollah. Nu ne putem aştepta ca vreo națiune să tolereze tipul de amenințări grave cu care se confruntă israelienii”, a declarat John Kirby. Întrebat despre temerile legate de un conflict mai amplu în regiune, John Kirby a răspuns că în „mai multe momente din ultimele 10 luni, aceste previziuni au fost exagerate”. „Sincer”, a spus el, „credem că şi acum sunt exagerate”./mbaciu/atataru

CNN INTERNATIONAL – 29 iulie