Luni, 29 iulie
* Premierul Marcel Ciolacu participă la semnarea parteneriatului „Șanse egale pentru o viață independentă”, încheiat între Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), parteneriat ce vizează incluziunea consumatorilor cu dizabilități – ora 11:00, la Palatul Victoria. Evenimentul se desfășoară sub patronajul premierului Marcel Ciolacu. La ceremonia de semnare vor participa reprezentanții CNDR, ai ANPC și ai operatorilor economici implicați în proiect. Evenimentul va fi transmis LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
* Cancelaria prim-ministrului organizează o primă rundă de consultări pentru dezvoltarea unei viitoare colaborări între mediul public responsabil de acţiunea climatică şi mediul universitar – ora 15:00, la Palatul Victoria
* Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunţat că în această zi, la ora 9:00, va începe depunerea dosarelor pentru Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii. Toate documentele aferente dosarului de înscriere se vor depune exclusiv în format electronic pe platforma digitală Up Comunitate!
* New Delhi, Republica India: Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale, Janina Sitaru, la cea de-a 46-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO
– Manifestări organizate cu ocazia „Zilei Imnului Naţional al României”
* Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită prin desfăşurarea unor ceremonii militare în toate garnizoanele din ţară. La Bucureşti, ceremonia dedicată evenimentului va avea loc, începând cu ora 10:00, în Piaţa Tricolorului, situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Programul activităţii cuprinde un serviciu religios şi un concert susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale
* Alexandria: Instituţia Prefectului Judeţul Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Consiliul Local al Municipiului Alexandria, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi Garnizoana Alexandria organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea „Zilei Imnului Naţional Al României” – ora 10:00, în faţa Palatului Administrativ al Judeţului Teleorman. Urmează să participe la ceremonia militară şi religioasă reprezentanţii grupurilor parlamentare, autorităţilor publice judeţene şi locale, filialelor partidelor politice, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, operatorilor economici, sindicatelor, organizaţiilor nonguvernamentale, filialei asociaţiei veteranilor de război, filialelor asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ai revoluţionarilor, alături de cetăţenii Municipiului Alexandria şi ai judeţului Teleorman
* Bacău: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează o manifestare dedicată unor momente importante din istoria națională şi internaţională – ora 11:30, la sediul din Str. 9 Mai nr. 7
* Buzău: Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău organizează manifestări dedicate ‘Zilei Imnului Naţional al României’ – ora 9:00, pe platoul din faţa sediului Primăriei municipiului Buzău. În cadrul ceremoniei se va oficia o rugă de închinare pentru poporul român, însoţită de o alocuţiune privind simbolistica versurilor Imnului Naţional al României. Ulterior, va avea loc un program artistic cu tematică specifică, manifestările încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare
* Oradea: Are loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Imnului Naţional al României – ora 10:00, în Piaţa Unirii
* Sibiu: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi structurile militare din garnizoană vor participa la ceremonia publică dedicată Zilei Imnului Naţional – ora 10:00, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar. În cadrul evenimentului, Imnul Naţional al României va fi intonat de corul constituit din cadre militare ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu „General de brigadă Mihail Rasty”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, precum şi studenţi ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, alături de Muzica Militară a garnizoanei
* Târgu Mureș: Instituția Prefectului – Județul Mureș, Garnizoana Târgu Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, organizează o ceremonie militară dedicată sărbătoririi Zilei Imnului Național al României – ora 10:00, în Cetatea Medievală
* Buzău: Şedinţă a Consiliului Judeţean Buzău – ora 12:00
* Ploiești: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 11:00
* Târgoviște: Ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște – ora 14:00
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind inovarea în întreprinderile din mediul de afaceri în perioada 2020 – 2022 (date definitive)
* Institutul Naţional de Statistică publică tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie – septembrie 2024
* Jud. Hunedoara: Academia Română organizează în perioada 29 iulie – 2 august, la Centrul de Dezvoltare Durabilă Ţara Haţegului-Retezat din Comuna General Berthelot, cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară „Sub semnul istoriei”, la care vor participa 12 elevi studioşi şi cu venituri reduse care au câştigat bursă de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2024 – 2025. Coordonator: prof. univ. Ioan Bolovan, istoric, membru corespondent al Academiei Române.
* Peste 750 de preşcolari vor participa, gratuit, în perioada 29 iulie – 9 august, la 168 de activităţi tematice în grădiniţele nr. 88, 187, 154 şi 211 din Sectorul 3 – ateliere de dans, arte vizuale şi abilităţi practice, desfăşurate sub forma unor şezători, în cadrul proiectului pentru promovarea identităţii naţionale „Suntem o echipă!”, ediţia a IV-a, iniţiat de Asociaţia My Community şi finanţat de Primăria Sectorului 3 din fonduri nerambursabile de la bugetul local
* Bacău: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) este organizator principal al celei de-a doua ediţii consecutive a competiţiei de maşini de curse pentru studenţi – Formula Student România, care va avea loc pe pista omologată din cadrul complexului SPEEDPARK Bacău, în perioada 29 iulie – 4 august
* Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, prezintă vernisajul expoziției „Carmen Poenaru & Carmen Chițan/pictură & sculptură” – ora 17:00, la Artoteca BMB, Șos. Mihai Bravu nr. 4 (29 iul. – 30 aug.)
* Are loc mini-Cafeneaua critică on-line – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
* Brașov: În cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) are loc concertul „Dance, Dance, Dance”, susținut de Johannes Fleischmann – vioară, Clemence de Forceville – vioară, Abigél Králik – vioară, Răzvan Popovici – violă, Mathis Rochat – violă și Raphael Bell – violoncel – ora 19:00, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Posmuș, jud. Bistrița-Năsăud: În perioada 29 iulie – 4 august, are loc şcoala de vară Castel Viu, o săptămână de activităţi cultural-educative centrate pe legătura localnicilor cu Castelul Teleki din Posmuş. Evenimentul este organizat de Asociaţia Petrus Italus Trust – Alianţa pentru patrimoniul Bistriţean, cu sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud – administratorul castelului, Facultatea de Teatru şi Film de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), Primăria şi Şcoala Gimnazială Şieu
* Jud. Sălaj: Artişti din România şi Grecia vor fi prezenţi, în perioada 29 iulie – 8 august, la cea de-a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arte Vizuale „Arta în Grădină”, desfăşurat sub genericul „Misterele Grădinii” – la Grădina Botanică din oraşul Jibou. Participă artiştii clujeni Kancsura István (pictură), Radu Şerban (pictură), Gil Turculeţ (pictură), Gavril Zmicală (ceramică), Matei László (pictură), şi Costel Chiţimuş (pictură), împreună cu familia de artişti din Grecia compusă din Yorgos Iliopoulos (sculptură), însoţit de fiicele sale, Cristiana Iliopolos (grafică) şi Floriana Iliopolos (pictură)
* Au loc meciuri din etapa a treia a Superligii de fotbal:
- Arad: AFC UTA Arad – FC Universitatea Cluj – ora 19:00, la Arena „Francisc Neuman” – Arad
- Ploiești: FC Petrolul Ploieşti – FC Rapid Bucureşti – ora 22:00, la Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti
* Paris: Sportivii români vor evolua la Jocurile Olimpice de la Paris, pe 29 iulie, la canotaj, mountain bike, înot, tenis şi tenis de masă. Din programul de astăzi:
→ Canotaj
- ora 12:20 (ora României) – patru vâsle masculin – recalificări: Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu
- ora 12:30 – patru vâsle feminin – recalificări: Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş
- ora 12:40 – opt plus unu masculin – serii: Ştefan Berariu, Constantin Adam, Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Claudiu Neamţu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu
- ora 13:00 – opt plus unu feminin – serii: Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu
→ Ciclism – mountain bike
- ora 15:10 Cross-country masculin (finala): Ede Molnar
→ Înot
- ora 12:28 – 800 m liber masculin – serii: Vlad Stancu
- ora 21:40 – 200 m liber masculin – finala: David Popovici
→ Tenis
- ora 13:00 – simplu feminin – turul II (Terenul 14): Jaqueline Cristian – Angelique Kerber (Germania)
→ Tenis de masă
- ora 12:00 – simplu masculin – turul I: Ovidiu Ionescu – Andrej Gacina (Croaţia)
- ora 22:00 – simplu feminin – turul II: Elizabeta Samara – I-Ching Cheng (Taiwan)
- ora 22:00 – simplu masculin – turul II: Eduard Ionescu – Cheng-Jui Kao (Taiwan)
*****
– Abu Dhabi: Gabriel Boric Font, președintele Chile, va începe o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite
– Tokyo: Miniștrii de externe ai țărilor „Quad” (Statele Unite, Japonia, Australia și India) se vor întâlni în Japonia
– Panmunjom, Coreea de Sud: Ministrul australian de externe, Penny Wong, se întâlnește cu omologul sud-coreean, Cho Tae-yul
– Manila: Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, merge în Filipine pentru o vizită oficială de 2 zile (29 – 30 iul.)
– Wellington: Ministrul de externe al Indoneziei, Retno Marsudi, vizitează Noua Zeelandă (29 – 31 iul.)
– New York: McDonald’s – rezultate din al doilea trimestru
– SUA: Debutează turneele de tenis ATP şi WTA de la Washington (29 iul. – 4 aug.)
Marți, 30 iulie
* DC Media Group organizează conferința „UPGRADE ROMANIA: Impactul marilor investiții ale anului 2024” – ora 11:00, în sistem hibrid. Evenimentul va fi transmis LIVE pe platformele: DC News TV, DC News și DC Business, dar și pe paginile de Facebook și canalele YouTube ale acestora
* Concert susținut de Placebo, formație de muzică rock alternativ, înființată în Anglia în 1994 – ora 19:30, la Arenele Romane. În deschidere va cânta artista scoțiană Elisabeth Elektra
* Brașov: În cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) are loc concertul „An die Freude”, susținut de Johannes Fleischmann – vioară, Clemence de Forceville – vioară, Abigél Králik – vioară, Răzvan Popovici – violă, Mathis Rochat – violă și Raphael Bell – violoncel – ora 19:00, la Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Râșnov: În perioada 30 iulie – 4 august, Rockstadt Extreme Fest revine cu o ediție aniversară – 10 ani de existență – ora 12:00, la Cetatea Râșnov
* Timișoara: Concert susținut de violonistul Ara Malikian, acompaniat de Orchestra simfonică LIRA, a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, sub bagheta dirijorului Radu Popa – ora 20:00, în Parcul Rozelor
* Tel Aviv, Israel: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează și găzduiește o seară literară dedicată prezentării volumului de poezii „Stitching words” al poetei Debbie Saar, volum tradus în limba română de Menachem Falek (fost vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel, la rândul său poet și traducător), într-o ediție bilingvă extinsă, apărută la Editura Emda, Israel, în 2022. Prezentarea sa va fi susținută de Tami Limon Adv., membră a Asociației Scriitorilor Evrei din Israel, la rândul ei traducătoare binecunoscută. Invitați: Tzvika Nir, scriitor, președinte al Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel; Nira Tuval, director general al Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel; dr. Eli Eshed, scriitor și lector, redactor-șef la „Yekum Tarbut”; Tami Limon Adv., membră a Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel și traducătoare renumită; Debbie Saar, poetă și scriitoare. Din program:
- Seara literară va cuprinde o lectură bilingvă a unor poeme incluse în volum, recitate de actorul israelian de origine română Martin Blumenfeld, precum și un intermezzo muzical, interpretat de muzicienii Drorit Valk (vioară, Orchestra Filarmonică din Israel), Enrique Maltz (violoncel, Orchestra Filarmonică din Israel) și Amir Bakman (pian, Orchestra Operei), cât și proiecția materialului video Whispers, un proiect vizual-muzical având la bază poezii ale câtorva poeți israelieni
*****
– Teheran, Iran: Ceremonia oficială de învestitură a noului președinte, Masoud Pezeshkian
– Varșovia, Polonia: Președintele polonez, Andrzej Duda, se întâlnește cu veteranii Revoltei de la Varșovia din 1944
– Madrid: Prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, depune mărturie în ancheta privind acuzațiile de corupție ale soției sale, Begona Gomez
– Panmunjom, Coreea de Sud: Ministrul australian de externe, Penny Wong, vizitează satul de graniță Panmunjom din Zona Demilitarizată care separă cele două Corei
– New York: Consiliul de Securitate al ONU decide reînnoirea regimului de sancțiuni în Republica Centrafricană
– Atlanta, Statele Unite: Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, organizează un miting de campanie pentru alegerile prezidențiale
– Luxemburg: Eurostat prezintă date referitoare la PIB-ul din al doilea trimestru 2024 în zona euro (prima estimare)
– Washington, DC: Reuniunea Comitetului de politică monetară a Fed (30 – 31 iul.)
– Paris: L’Oréal – rezultate semestriale (după tranzacționare)
– Paris: Airbus – rezultate semestriale
– Londra: BP – rezultate semestriale
– New York: Pfizer – rezultate din al doilea trimestru
– New York: Procter and Gamble – rezultate din al doilea trimestru
Miercuri, 31 iulie
* Oradea: Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează expoziția „ORĂȘELUL SIGURANȚEI”, care face parte din evenimentul cultural estival „Tipografia de idei/hailamuzeu”, ediția a II-a – ora 10:00, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, Str. Armatei Române nr.1/A. În cadrul expoziției vor fi prezentate o parte din echipamentele, tehnicile și mijloacele din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gl. bg. Anton Berlescu” Bihor și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor, dar și o serie de ateliere de educație privind siguranța civilă. Evenimentul este organizat împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Jandarmeria Română – Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gl. bg. Anton Berlescu” Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Visit Oradea, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Hotel Continental Forum Oradea, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și Autogrand Oradea, Skoda România
* Revista „Politici de Sănătate” organizează conferința online dedicată Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului bronhopulmonar – ora 11:00, pe Zoom și Facebook. Invitați: Iulia Stoea – Director General Adjunct Direcția Generală Relații Contractuale, CNAS, dr. Daniela Zob – Director medical Institutul Oncologic București „Profesor dr. Alexandru Trestioreanu”, prof. dr. Mircea Dediu – Medic primar oncolog, şeful Secţiei de Oncologie medicală a Centrului oncologic Sanador, șef lucrări dr. Natalia Motas – Institutul Oncologic București „Profesor dr. Alexandru Trestioreanu”, dr. Cristian Vasile – Institutul Oncologic București „Profesor dr. Alexandru Trestioreanu”
* În cadrul Festivalului Internațional Vara Magică (3 iul. – 21 aug.) are loc un concert susținut de Wiener Jeunesse Orchester (Orchestra de Tineret a Austriei). Dirijor: Herbert Böck. Solist: violonistul Daniel Auner – ora 19:30, la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural
* Jud. Brașov: În cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) are loc concertul „La Apus”, susținut de Johannes Fleischmann – vioară, Abigél Králik – vioară, Răzvan Popovici – violă, Mathis Rochat – violă, Raphael Bell – violoncel și Adolfo Gutiérrez Arenas – violoncel – ora 19:00, la Fuga Lolelor Cincu. Museum in Progress. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Iași: În perioada 31 iulie – 4 august are loc a 15-a ediție a festivalului „Serile Filmului Românesc” (SFR 15). Din programul manifestării:
- ora 16:00 – Vernisajul expoziţiei „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” – la Palatul Culturii, Muzeul de Istoria a Moldovei. Corina Chiriac va lua parte la evenimentul organizat cu sprijinul lui Andrei Giurgea, managerul Festivalului, şi al lui Andrei Apreotesei, manager al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi (31 iul. – 13 oct.)
- ora 18:30 – Gala de deschidere SFR 15, cu proiecția specială a documentarului „Nasty” (2024), regia: Tudor Giurgiu, Tudor D. Popescu, Cristian Pascariu. Invitați: Ilie Năstase, Tudor Giurgiu, Irina-Margareta Nistor, Tudor D. Popescu – în Piața Unirii
- ora 20:00 – Spectacolul de teatru „ TATĂL”, de: Florian Zeller, regia: Cristi Juncu. Distribuție: Victor Rebengiuc, Ana Ioana Macaria, Cătălin Babliuc, Oana Tudor, Maria Veronica Vârlan, Constantin Dogioiu – în Piața Unirii
- ora 21:30 – Concert aniversar SFR 15 susținut de trupa VUNK
*****
– Strasbourg: Cu ocazia celei de-a 80-a marcări a Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor vor fi organizate mai multe evenimente între 31 iulie – 2 august. Divizia pentru Romi și Călători, din cadrul Consiliul Europei, organizează o ceremonie pe gazonul din fața Palais de l’Europe, la care participă Oficiali ai Consiliului Europei, Reprezentanțe Permanente și un reprezentant al societății civile a romilor. Discursurile vor fi urmate de depunerea de flori în fața sculpturii „Drepturile omului”
– Luxemburg: Eurostat prezintă date privind inflația din iulie în zona euro – prima estimare
– Washington, DC: Conferință de presă susținută de președintele Fed, Jerome Powell, după reuniunea Comitetului de politică monetară
– Tokyo: Decizia de politică monetară a Băncii Japoniei și noi previziuni macroeconomice
– Paris: Danone – rezultatele primului semestru (înainte de bursă)
– Zurich: UBS – rezultate din al doilea trimestru
– Herzogenaurach, Germania: Adidas – rezultate din al doilea trimestru
– Frankfurt: Lufthansa – rezultate din al doilea trimestru
– Londra: GSK – rezultate din al doilea trimestru
– Londra: HSBC – rezultate din trimestrul al treilea
– New York: Boeing – rezultate din al doilea trimestru
– Menlo Park, SUA: Meta – rezultate din al doilea trimestru
– Conakry, Guineea: Verdict în procesul istoric al masacrului din septembrie 2009
Joi, 1 august
* Alba Iulia: Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Alba Iulia organizează conferința „Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, iconarul de suflete”, susținută de protos. Teofan Popescu – ora 19:00, la Biserica „Mihai Viteazul”. La finalul conferinței, va avea loc lansarea cărții „Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe”, dedicată Sfântului Cuvios Sofian de la Antim și care însumează îndemnurile acestuia adresate tinerilor
* Alexandria: Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Ideo Ideis se va desfăşura la Alexandria între 1 şi 8 august, ocazie cu care peste 140 de adolescenţi din toată ţara vor participa la ateliere de teatru şi dezvoltare personală şi vor prezenta spectacole. În cadrul festivalului, va avea loc „Cinemateca Târzie”, care propune publicului din Alexandria filme româneşti şi străine care au participat la importante competiţii internaţionale aduse prin Caravana TIFF Unlimited. Parteneri ai evenimentului sunt Primăria Municipiului Alexandria şi Consiliul Judeţean Teleorman prin Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman. Din program:
- ora 22:00 – „Cinemateca târzie” începe cu filmul „Confort Nordic” (2023), o comedie în regia lui Hafsteinn Gunnar Sigurthsson
* Jud. Constanța: Festivalul Cinemascop, ediţia a şaptea, are loc între 1 și 11 august, la Grădina de vară din Eforie Sud. Organizatorii au pregătit proiecţii de filme europene, ateliere pentru toate vârstele, expoziţii, o petrecere silent disco şi un concert, mese comunitare şi activităţi sportive pe plajă. Evenimentul este organizat de Asociaţia Forumul Artelor Vizuale, alături de Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România, RADEF RomaniaFilm şi Primăria Oraşului Eforie. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio Constanţa, Radio Vacanţa, Radio România Cultural, Radio Romania Internaţional
* Gheorgheni, jud. Harghita: Peste 250 de programe culturale şi gastronomice vor avea loc la Festivalul Artelor „Egyfeszt”, printre invitaţi numărându-se muzicianul austriac Parov Stelar, reprezentant al electro swing-ului, pianistul Balázs Havasi și formaţia Tankcsapda, din Ungaria. Evenimentul este organizat de fundaţia Ice Flora, din Gheorgheni, în parteneriat cu autorităţile locale şi cu mai multe instituţii şi organizaţii din România şi Ungaria (1 – 4 aug.)
* Sibiu: Premiera piesei „Unchiul Vanea”, adaptare după A. P. Cehov, în regia dramaturgului și scenaristului american Neil LaBute – ora 19:00, la Teatrul Național „Radu Stanca”, Sala Mare. În distribuție: Adrian Matioc, Pali Vecsei, Cendana Trifan, Șerban Gomoi, Diana Văcaru-Lazăr, Liviu Vlad, Antonia Dobocan și Crina Dumitrașcu. Scenografia este semnată de Oana Micu, iar light design-ul de Cristian Niculescu (1 și 2 aug.)
* Sighișoara: În cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) are loc concertul „Poveşti din Pădurea Neagră”, susținut de Nicolas Dautricourt – vioară, Abigél Králik – vioară, Mathis Rochat – violă, Raphael Bell – violoncel, Adolfo Gutiérrez Arenas – violoncel, Alberto Mesirca – chitară – ora 18:00, la Sala de Festivităţi a Primăriei Municipiului Sighişoara. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
*****
– Ulanbaatar: Secretarul de stat al S.U.A., Antony Blinken, vizitează Mongolia
– Chicago, Statele Unite: Vot virtual al Partidului Democrat pentru alegerea candidaților pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte (1 – 7 aug.)
– Luxemburg: Eurostat publică date referitore la șomajul din iunie în zona euro
– Myanmar: Expirarea stării de urgență decretată de junta
– Paris: ArcelorMittal – rezultate din prima repriză (înainte de Bursă)
– Bruxelles: AB InBev – rezultate financiare pentru primul semestru
– Wolfsburg, Germania: Volkswagen – rezultate din al doilea trimestru
– Londra: Barclays – rezultate semestriale
– Londra: BAE Systems – rezultate anuale
– Londra: Rolls Royce – rezultate din al doilea trimestru
– Londra: Shell – rezultate din al doilea trimestru
– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei, Raport privind politica monetară
– Varșovia: Evenimente de marcare a 80 de ani de la revolta din Varșovia împotriva ocupanților naziști
– San Francisco: Apple – rezultate al treilea trimestru (an financiar eșalonat)
– Santa Monica, SUA: Rezultate Snap din al doilea trimestru
– Jyväskylä, Finlanda: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) – Raliul Finlandei (1 – 4 aug.)
Vineri, 2 august
* Sibiu: În perioada 2 – 4 august, are loc „Întâlnirea Internaţională a Saşilor din Transilvania”, cel mai mare eveniment ce reuneşte saşii din România şi din diaspora, la care sunt aşteptaţi să fie prezenţi peste 10.000 de participanţi
* Începe Festivalul „Strada Armenească”, ediția a opta, cu concerte de muzică live ale unor artişti din Armenia şi România, târg meşteşugăresc, expoziţii, o bibliotecă în natură şi ateliere susţinute de artişti din Armenia – ora 12:00, în Grădina Botanică. Evenimentul este organizat de Uniunea Armenilor din România, finanţat de Guvernul României prin Departamentul de Relaţii Interetnice (2 – 4 aug.)
* Jud. Brașov: În cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) are loc concertul „Schubertiada”, susținut de Nicolas Dautricourt – vioară, Abigél Králik – vioară, Răzvan Popovici – violă, Mathis Rochat – violă, Raphael Bell – violoncel și Adolfo Gutiérrez Arenas – violoncel – ora 18:00, la Biserica Fortificată din Meşendorf. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Constanța: Începe „Kimaro Festival”, cu „Magic Sunsets”, concert susținut de Nicoleta Nucă, Lidia Buble, Bere Gratis și Voltaj. Evenimentul este organizat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM– ora 17:00, în Portul Constanța, Poarta 1 (2 – 4 aug.)
*****
– Polonia: În cadrul Programului Comun UE – CoE „Comemorarea și educația Holocaustului romilor – Memoria romilor”, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor va fi organizată la Auschwitz-Birkenau o ceremonie de comemorare sub auspiciile Consiliului Central al Sinti și Romilor Germani și Asociația Romilor din Polonia, în cooperare cu Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau. Vor participa reprezentanți ai parlamentelor, guvernelor, organizațiilor internaționale și societății civile
– Tokyo: Nintendo – rezultate din primul trimestru
– New York: Chevron – rezultate din al doilea trimestru
– New York: ExxonMobil – rezultate din al doilea trimestru
– Edinburgh, Scoția: Festival „Fringe” 2024 (2 – 26 aug.)
– Silverstone: Campionatul Mondial MotoGP, Grand Prix-ul Marii Britanii (2 – 4 aug.)
Sâmbătă, 3 august
* Jud. Brașov: În cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) are loc Jamsession III, un program surpriză cu muzicienii SoNoRo Musikland: Nicolas Dautricourt – vioară, Abigél Králik – vioară, Răzvan Popovici – violă, Mathis Rochat – violă, Raphael Bell – violoncel și Adolfo Gutiérrez Arenas – violoncel – ora 20:00, la Critz Cross din Criţ. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Jud. Sibiu: Primăria Comunei Hoghilag, în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, organizează „Gala Tuberozelor”, pe 3 şi 4 august. În cadrul evenimentului vor fi ateliere de lucru pentru copii, momente artistice cu muzică interbelică, proiecţie de film, lansare de carte, precum și un nou târg – „Poftim, din România!”, la care vor participa şi vânători de trufe – în curtea Bisericii Evanghelice din Hoghilag
*****
– Rio de Janeiro: Primul concert din cadrul unui nou turneu al cântăreților brazilieni, Caetano Veloso și Maria Bethania (3 – 4 aug.)
Duminică, 4 august
* Sibiu: Filmul „Coroana României”, un film de George Grigoriu va fi prezentat în premieră la Muzeul Naţional Brukenthal – ora 19:30. Participă: Acad. Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Române
* Brașov: În cadrul Festivalului ICon Arts Transilvania, ediția a XXII-a (20 iul. – 11 aug.), organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, are loc un masterclass de canto condus de Iulia Isaev și o rezidență artistică de jazz, în perioada 4 – 11 august
* Jud. Brașov: Festivalul SoNoRo Musikland, ediţia a VI-a (25 iul. – 4 aug.) se încheie cu concertul „Finale”, susținut de Nicolas Dautricourt – vioară, Abigél Králik – vioară, Răzvan Popovici – violă, Mathis Rochat – violă, Raphael Bell – violoncel și Adolfo Gutiérrez Arenas – violoncel – ora 11:30, la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical