Peste 72% din cadrele didactice înscrise la examenul de definitivat au promovat

Peste 72% din cadrele didactice înscrise la examenul de definitivat au promovat şi au obţinut astfel dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, conform calculelor după publicarea, astăzi, a primelor rezultate la proba scrisă. Ministerul Educaţiei aminteşte că nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru a asigura promovarea, şi au avut dreptul să participe la această etapă a examenului doar cei cu stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, care au obţinut calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs şi cel puţin media 8 la inspecţiile la clasă şi evaluarea portofoliului profesional. 58 de cadre didactice au luat definitivatul cu media 10.
În ceea ce priveşte proba scrisă, eventuale contestaţii se mai pot depune până mâine la prânz. Au fost 65 de note de 10, dar şi peste 340 de note sub 5, număr în uşoară scădere faţă de anul trecut, când au fost aproape 400. Marea majoritate a notelor obţinute la proba scrisă a definitivatului, aproape 2/3, au fost peste 7,50, mai arată datele centralizate de minister./amirea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 30 iulie)