Erica Ash, actrița din serialul „Scary Movie”, a murit la vârsta de 46 de ani

Cunoscută pentru rolul Kendra Brooks din al cincilea sezon al serialului „Scary Movie”, Erica Ash a murit duminică, 28 iulie, de cancer, la vârsta de 46 de ani. Erica Ash s-a remarcat și prin performanţele sale în spectacolele de teatru, în special în muzicalul „The Lion King”. Ea a apărut și în serialul „Shades of Blue” alături de Jennifer Lopez.
În revista TMZ, Diann Ash, mama defunctei a anunțat vestea tristă: „Suntem profund întristați să anunțăm moartea iubitei noastre fiice, surori și prietene, Erica Chantal Ash. După o luptă lungă și curajoasă împotriva cancerului, ea a plecat liniștită, înconjurată de cei dragi”. „Erica a fost o femeie incredibilă și o artistă talentată care a atins nenumărate vieți cu spiritul ei vivace, umorul și bucuria ei autentică pentru viață. În onoarea ei, familia solicită ca orice donație să fie făcută către Fundația pentru Cancer Susan G. Komen sau Fundația pentru Cancerul de Sân, la alegere. Suntem recunoscători pentru mesajele pline de dragoste și sprijin în această perioadă dificilă”, a adăugat mama actriţei.
O declarație care a stârnit rapid o reacție în online, cu numeroase comentarii care afirmau că informația era falsă și că acest lucru nu e posibil: „Presupun că va posta o declarație în scurt timp”, se putea citi printre comentariile la ultima sa fotografie postată pe contul său de Instagram în ianuarie anul trecut.
Din distribuţia filmului, Ashley Tisdale, cunoscută și pentru că a jucat în saga „High School Musical”, i-a adus un omagiu actriței: „Sunt atât de tristă să aflu de moartea Ericăi. Ne-am distrat atât de mult filmând ‘Scary Movie’ și a fost atât de strălucitoare. Ea era cea mai dulce. Odihnească-se în pace!”. (www.lalibre.be – 30 iulie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (31 iulie)