Ministerul Educației publică astăzi rezultatele finale la examenul de titularizare, după rezolvarea contestațiilor. Datele Ministerului Educaţiei arată, înainte de contestaţii, că aproape 42 la sută dintre cei care au susţinut proba scrisă la titularizare au obţinut note peste 7, iar 74 de persoane au luat luat nota 10. Ca să obţină statutul de titular, adică angajare pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau inspecţia specială la clasă, conform profilului respectiv. Candidaţii cu minimum nota 5 la examenul scris şi la cel practic pot fi angajaţi ca suplinitori, deci pe perioadă determinată. Repartizarea candidaţilor pe posturi de titulari se face în ordinea descrescătoare a mediilor, în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare între 1 şi 6 august. Anul acesta, 11 persoane au fost eliminate din examen pentru fraudă sau tentative de fraudă. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 iulie)/apostelnicu/dsirbu