Context
România a intrat în era nucleară odată cu construirea și punerea în funcțiune a primului reactor atomic de cercetare, denumit VVR-S, la Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele. Se intâmpla la 31 iulie 1957, când reactorul construit de o echipă mixtă, româno-sovietică, a pornit. Era primul reactor de cercetare din sud-estul Europei: VVR-S-60 si folosea combustibil nuclear inalt imbogătit, de tip EK-10. Era totodată primul reactor nuclear de cercetare pe care URSS il aproba in afara granitelor sale. Acest moment crucial a marcat o etapă importantă în dezvoltarea științifică și tehnologică a țării.
Fondarea și contextul Istoric
La începutul anilor 1950, în contextul Războiului Rece și al avansului rapid al tehnologiilor nucleare, România a decis să-și dezvolte propriul program nuclear. Institutul de Fizică Atomică, fondat în 1949, a fost desemnat să coordoneze acest efort. Scopul principal era să contribuie la cercetările fundamentale și aplicative în domeniul fizicii nucleare, dar și să asigure dezvoltarea industriei nucleare românești.
Exploatarea economică a primelor zăcăminte româneşti de uraniu a început în luna aprilie 1952 prin intermediul societăţii româno-sovietice „Sovromquarţit” – înfiinţată potrivit convenţiei guvernamentale semnate la 31 decembrie 1951 şi desfiinţată la 1 noiembrie 1956. Deoarece în România nu existau capacităţi de prelucrare a minereului descoperit la Băiţa (judeţul Bihor), iar în convenţia respectivă nu s-a menţionat despre construirea în România, de către partea sovietică, a unor instalaţii de concentrare primară a uraniului şi despre dezvoltarea cercetării ştiinţifice româneşti în domeniul nuclear, minereul – extras iniţial din carieră, apoi din subteran – era încărcat în vagoane de marfă (prevăzute cu cisterne speciale) şi expediat (s-a intâmplat până la 1 iulie 1965) în Uniunea Sovietică. La acea dată, autorităţile comuniste de la Bucureşti nu au mai livrat uraniu sub formă de minereu în U.R.S.S. deoarece doreau să asigure combustibilul necesar pentru programul energetic nuclear care urma să fie dezvoltat în România până în anul 1980.Sovieticii au hotărât totuşi să acorde atenţie cercetării ştiinţifice româneşti în domeniul nuclear şi să ajute la dezvoltarea acesteia. Discutiile bilaterale care au început în primăvara anului 1953 pentru desfiinţarea treptată a societăţilor mixte SOVROM, in contextul intentiei de a inarma toate statele europene aflate în sfera lor de influenţă. La 14 mai 1955 se infiintase si Organizaţia Tratatului de la Varşovia, ca răspuns la aderarea Republicii Federale Germania la N.A.T.O. (6 mai 1955).
Membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. au aprobat la 22 ianuarie 1955 formarea unui „colectiv pe lângă Consiliul de Miniştri, care urma să se ocupe direct cu organizarea cercetărilor în domeniul fizicii nucleare în ţara noastră. Se prevedea ca Gh. Gheorghiu-Dej să conduce acest colectiv din partea Prezidiului Consiliului de Miniştri”. Acel colectiv a avut ca primă sarcină stabilirea unui contact cu autorităţile de la Moscova în scopul elaborării unei convenţii româno-sovietice în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice.
Adoptarea hotărârii respective a fost urmată de vizita în Uniunea Sovietică, în perioada 30 martie – 23 aprilie 1955, a unei delegaţii alcătuite din inginerii Gheorghe Gaston Marin (prim-vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării) şi Stoica Popa (locţiitor al ministrului
Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice), profesorii Horia Hulubei (directorul Institutului de Fizică al Academiei Române), Şerban Ţiţeica (directorul secţiei de fizică teoretică din Institutul de Fizică), Valeriu Novacu (membru corespondent al Academiei Române, director adjunct al secţiei de fizică teoretică din Institutul de Fizică şi viitor reprezentant al României în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică) şi Alexandru Sanielevici (director adjunct al secţiei radiaţii din Institutul de Fizică şi membru corespondent al Academiei Române din anul 1955), inginerul Paul Drăghicescu (secretar ştiinţific al Institutul de Fizică), inginerul Toma Vescan şi Adrian Gelberg (ambii fiind şefi de sectoare la Institutul de Fizică).
Prima şedinţă de lucru a celor două părţi a avut loc la Moscova, la 1 aprilie 1955. Cu acel prilej, delegaţia sovietică a propus acordarea unui ajutor tehnico-ştiinţific pe termen lung pentru România, astfel:
– construirea de către U.R.S.S., în România, a unui reactor nuclear BBP-C, ştiinţific, răcit cu apă distilată şi care avea o putere de 2 MW. Preţul clădirii unde urma să fie amplasat reactorul era de 10 milioane de ruble, iar utilajul necesar acestuia costa 20 de milioane de ruble;
– construirea de către U.R.S.S., în România, a „unui accelerator de tip electrostatic de 2,5 MeV sau a unui ciclotron de 25 MeV pentru particule alfa, care să poată funcţiona atât în regim de ciclotron cât şi în regim de fazotron”. În cazul acceleratorului electrostatic EG-1, preţurile erau de 3,5-4 milioane de ruble (clădirea) şi 3,6-4 milioane de ruble (utilajele aferente), iar pentru achiziţionarea ciclotronului tip P 7 statul român urma să plătească 5,5-6 milioane de ruble (pentru clădire) şi circa 10 milioane de ruble (pentru utilaje);
– pregătirea în Uniunea Sovietică a 3-4 specialişti români, începând de la 1 septembrie 1955, timp de maxim şase luni de zile, pentru a învăţa modul de lucru cu generatorul electrostatic, precum şi circa 10 persoane care să se pregătească în U.R.S.S. pentru a fi în măsură să utilizeze apoi, în două schimburi, reactorul nuclear care se achiziţiona de statul român.
Construcția Reactorului VVR-S
Reactorul de cercetare VVR-S, un reactor de tip sovietic, a fost construit cu sprijinul tehnic și material al Uniunii Sovietice. Construcția a început la începutul anilor 1950 și s-a finalizat în 1957. Reactorul VVR-S era un reactor de tip de cercetare cu apă moderatoare și răcire și avea o putere termică de 2 MW. Acesta era destinat atât cercetării fundamentale, cât și producției de izotopi radioactivi pentru diverse aplicații industriale și medicale.
Echipa inițială
Echipa inițială care a contribuit la construcția și punerea în funcțiune a reactorului a fost formată din cercetători și ingineri de la IFA. Gheorghe Gaston Marin a indicat clar localitatea Măgurele pentru amplasarea celor două instalaţii dorite de fizicienii din România, astfel: „noi avem în cadrul Institutului de Fizică al Academiei, situat la cca. 20 km de centrul oraşului, într-un sat cu cca. 500 locuitori, toate condiţiile necesare: un loc suficient şi destul de izolat, suprafaţă deja construită 3000 m.p., cadre deja formate. Din această cauză pentru noi această soluţie ar fi cea mai simplă din punct de vedere economic, dacă nu se pun însă cerinţe speciale pe care să nu le sesizăm”.
Profesorul Horia Hulubei s-a interesat de posibilitatea de a vizita un laborator sovietic de analiză a razelor cosmice şi un laborator echipat cu maşini electronice de calcul.
Şeful delegaţiei sovietice a răspuns afirmativ, însă în documentele pe care le-am găsit în România nu se precizează dacă dorinţele exprimate de profesorul Horia Hulubei au fost îndeplinite cu acel prilej sau ulterior. Pe baza indicaţiilor primite din U.R.S.S., la Bucureşti s-a înfiinţat Comitetul pentru Energia Nucleară. Acesta a funcţionat pe lângă Consiliul de Miniştri şi, în prima fază, a avut următoarea structură:
– preşedintele comitetului;
– reprezentantul Academiei Republicii Populare Române;
– directorul Institutului de Fizică al Academiei Române;
– reprezentantul Ministerului Comerţului Exterior;
– reprezentantul Ministerului de Finanţe;
– reprezentantul Ministerului Energiei;
– reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne;
– secretarul comitetului.
După cum s-a stabilit la reuniunea din 22 ianuarie 1955 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., primul preşedinte al comitetului respectiv a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej.
În anul 1956 Institutul de Fizică al Academiei s-a scindat, dând naștere la două unități separate. Institutul de Fizică Atomică (IFA), în subordinea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară și avându-l director pe Horia Hulubei, a continuat cercetările de fizică nucleară în amplasamentul de la Măgurele. Institutul de Fizică București (IFB), rămas sub egida Academiei, și-a mutat activitatea (în principal cercetări de fizica solidului și fizica plasmei) în București, sub direcția lui Eugen Bădărău. Încă din primii ani de activitate, Institutul de Fizică Atomică a atins un nivel înalt de performanță. În 1957 au intrat în funcțiune reactorul nuclear VVR-S și ciclotronul U120, de construcție sovietică. Echipa condusă de Victor Toma a construit și pus în funcțiune primul calculator electronic românesc. În 1962 a fost realizat primul laser din România, de către Ion I. Agârbiceanu și echipa sa. Dezvoltarea Institutului de Fizică Atomică și-a atins apogeul în anii 1970, prin concentrarea unui potențial uman și a unei infrastructuri de cercetare impresionante pentru acea vreme.
Rezultate și contribuții
Reactorul VVR-S a avut o serie de contribuții importante la cercetarea științifică și dezvoltarea industrială din România:
- Cercetare fundamentală și aplicativă**: reactorul a fost folosit pentru cercetări în fizica nucleară, materialelor și radiobiologie.
- Producția de Izotopi radioactivi: a fost utilizat pentru producerea de izotopi radioactivi folositi în medicină (diagnostic și tratament), industrie și agricultură.
- Formarea de specialiști: a contribuit la formarea și perfecționarea specialiștilor în domeniul nuclear, asigurând o bază solidă pentru dezvoltarea ulterioară a industriei nucleare românești.
Astăzi, reactorul nuclear de la Măgurele, cunoscut ca reactorul VVR-S, face parte dintr-un complex modernizat și este operat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH). De-a lungul anilor, reactorul a fost supus unor modernizări pentru a îndeplini cerințele stricte de siguranță și eficiență, menținându-și relevanța în contextul cercetărilor contemporane.
Concluzie
Punerea în funcțiune a primului reactor atomic de cercetare din România la Institutul de Fizică Atomică Măgurele a fost un moment definitoriu pentru dezvoltarea științifică și tehnologică a țării. Cu sprijinul Uniunii Sovietice și sub conducerea unor personalități de seamă ale fizicii românești, acest proiect a avut un impact semnificativ asupra cercetării științifice și aplicative din România. Realizările obținute au contribuit la poziționarea României ca un jucător important în domeniul nuclear pe plan internațional.
Autor:Alexandru Eduard Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
Primii paşi în proiectul nuclear românesc de obţinere a energiei electrice (1955-1970) (1)
