Zborurile companiei TAROM de astăzi şi mâine către şi dinspre capitala Libanului, Beirut, au fost suspendate, pe fondul agravării tensiunilor din Orientul Mijlociu şi în urma alertei emise de Ministerul Afacerilor Externe de a evita orice călătorie în această regiune – a anunţat operatorul aerian naţional. TAROM recomandă tuturor pasagerilor afectaţi să contacteze compania pentru reprogramarea călătoriei la o dată ulterioară, fără niciun cost suplimentar. De asemenea, pasagerii au opţiunea de a solicita rambursarea contravalorii biletului de avion.
Ministerul Afacerilor Externe le recomandă ferm cetăţenilor români să evite orice călătorie în Republica Libaneză, pentru că situaţia riscă să se deterioreze de o manieră impredictibilă, afectând disponibilitatea zborurilor comerciale şi a rutelor de deplasare. În ceea ce-i priveşte pe românii care se află deja pe teritoriul Libiei, ei sunt sfătuiţi să îşi înregistreze prezenţa la Ambasada României la Beirut şi să evalueze cu responsabilitate posibilitatea părăsirii ţării atâta timp cât sunt disponibile zboruri comerciale şi rute de deplasare.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 iulie)/dsirbu
RADOR RADIO ROMÂNIA (31 iulie)