Natalia Intotero, despre ordonanţa privind înăsprirea condiţiilor pentru cei care vor să devină asistenţi maternali

Realizator: Nicoleta Turcu – Cei care vor să devină asistenţi maternali vor trebui să îndeplinească cerinţe mai stricte. Guvernul a aprobat o ordonanţă care le impune cel puţin absolvirea liceului şi să aibă peste 21 de ani împliniţi. Pentru a obţine atestarea au nevoie de cursuri de formare profesională cu o durată de 80 de ore şi ulterior, anual, de cursuri de perfecţionare, iar evaluările le vor face de acum doar specialiştii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului. Locuinţa în care un asistent maternal ia în îngrijire un copil trebuie să îndeplinească anumite condiţii legate de utilităţi, dar şi să aibă în apropiere serviciile de sănătate şi educaţie necesare. Ministrul Familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, Natalia Intotero, a prezentat şi alte schimbări incluse în actul normativ adoptat de Executiv.
Natalia Intotero: Un număr maxim pentru copiii care pot fi dați acestor asistenți maternali în grijă în sistemul de protecție specială doi copii, cu excepția acolo unde avem frați. O altă prevedere, pensionarea conform Codului Muncii. Până acum, cei care muncesc în acest sistem puteau să solicite să aibă copiii în grijă chiar și după vârsta de pensionare, așa cum prevede Codul Muncii. Alte prevederi 47 de ani este vârsta maximă când un asistent maternal poate lua în grijă un copil de câteva zile, astfel încât la împlinirea vârstei de pensionare acest copil deja să aibă vârsta împlinită de 18 ani și să nu fie nevoit să treacă prin alte traume./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/lalexandrescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 august)