Air France a decis să prelungească până la 6 august suspendarea zborurilor între Paris şi Beirut

Compania aeriană Air France a declarat sâmbătă că, împreună cu filiala sa Transavia, își prelungește decizia de suspendare a zborurilor între Paris și Beirut cel puțin până la 6 august, pe fondul creșterii tensiunilor în regiune. Companiile aeriene evită spațiul aerian iranian și libanez și anulează zborurile către Israel și Liban, pe măsură ce crește îngrijorarea cu privire la un posibil conflict regional, după uciderea unor membri de rang înalt ai grupărilor militante Hamas și Hezbollah în această săptămână. Air France a suspendat zborurile între Paris și Beirut lunea trecută, la două zile după ce un atac în Înălțimile Golan ocupate de Israel a ucis 12 copii și adolescenți, atac pe care Israelul și Statele Unite l-au atribuit Hezbollah. Această suspendare a fost prelungită miercuri cel puțin până sâmbătă, 3 august. „Având în vedere situația de securitate (…) compania aeriană își prelungește suspendarea zborurilor sale între Paris și Beirut până la 6 august inclusiv”, a declarat Air France într-un comunicat, adăugând că monitorizează situația din Liban în timp real. „Reluarea serviciului va face obiectul unei noi evaluări a situației la sol”, a declarat compania, parte a Air France-KLM./mbaciu/dstanesc

(REUTERS – 3 august)