Vaticanul se declară întristat de anumite scene din timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris și nu poate decât să se alăture vocilor care s-au ridicat în ultimele zile pentru a deplânge ofensa adusă multor creștini și credincioși ai altor religii, se arată într-un comunicat de presă transmis aseară de Sfântul Scaun, citat de corespondenta RRA Elena Postelnicu.
Vaticanul afirmă că în cadrul unui eveniment prestigios în care întreaga lume se unește în jurul unor valori comune nu ar trebui să existe aluzii care să ridiculizeze convingerile religioase ale multor oameni. Libertatea de exprimare, care în mod evident nu este pusă în discuție, își găsește limita în respectul pentru ceilalți, se mai subliniază în comunicatul Vaticanului.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a inclus o scenă cu persoane travestite și drag queen, pe care unii critici au denunțat-o drept o parodie despre Cina cea Taină, ultima masă a lui Isus Hristos conform tradiției creştine. Organizatorii Jocurilor Olimpice au spus că s-au inspirat mai degrabă dintr-un tablou care evocă un banchet în jurul zeului grec Dionisos, păstrat într-un muzeu din Dijon, în centrul Franței./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 august