10 sesizări depuse la Comisia de Etică a SNSPA, în contextul acuzaţiilor la adresa profesorului Alfred Bulai

La Comisia de Etică a SNSPA au fost depuse 10 sesizări, formulate de rectorul unităţii de învăţământ şi de nouă foste studente, se arată într-un comunicat de presă al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, în contextul acuzaţiilor la adresa profesorului Alfred Bulai, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice.

Au fost adresate conducerii SNSPA şi două scrisori, din partea cadrelor didactice de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi a membrilor Consiliului Studenţesc SNSPA, în care i se solicită Comisiei de Etică să se autosesizeze în legătură cu profesorul Marius Pieleanu, în baza informaţiilor apărute în spaţiul public.

SNSPA precizează că nu se va pronunţa public în legătură cu acest subiect până la finalizarea lucrărilor Comisiei de Etică, ne-a transmis reporterul Felicia Mocanu. /geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 august