Context
În urmă cu 166 de ani, în anul 1858, industriașul american Cyrus W. Field atingea un vis grandios: stabilea prima conexiune telegrafică subacvatică între Europa și America de Nord. Era începutul unei noi ere în comunicații, ce reducea dramatic timpul necesar pentru a transmite mesaje între cele două continente. Avea să influențeze profund asupra comerțul, politica și relațiile internaționale.Ideea unui cablu de telegraf transatlantic, care să conecteze Lumea Veche de Lumea Nouă, a apărut imediat după ce, în 1842, Samuel Morse a început o serie de experimente pentru amplasarea cablurilor submarine.
În anul următor, într-o scrisoare adresată secretarului Trezoreriei SUA, Morse spunea:
„Este posibil să comunicăm telegrafic peste Atlantic. Oricât de surprinzător ar părea, va veni o zi când acest proiect va fi realizat.”
Primul cablu de telegraf submarin a conectat Franța și Anglia în 1850. Deși s-a rupt în scurt timp, ambele țări au fost reconectate în anul următor.Alte cabluri submarine au mai fost montate în Anglia, în Irlanda și în Marea Mediterană, astfel încât în 1858 existau peste 30 de linii subacvatice, cea mai lungă fiind cea din Marea Neagră, de 574 de kilometric. Odată demonstrate viabilitatea telegrafiei subacvatice și avantajele acesteia față de poșta tradițională – o scrisoare avea nevoie de zece zile să ajungă din Europa în SUA – proiectul de lansare a unui cablu peste Atlantic a fost reluat în forță.Provocarea era uriașă: montarea de 4.000 de kilometri de cablu la adâncimi care atingeau 4.000 de metri. Topografia marină era crucială, dar, din fericire, aceasta era cunoscută datorită hărții Atlanticului de Nord care fusese realizată cu câțiva ani mai devreme.Promotorii proiectului au fost inginerul de telegraf Frederick Newton Gisborne, Samuel Morse și omul de afaceri Cyrus West Field, creatorul companiei Atlantic Telegraph.
Viziunea lui Cyrus W. Field. Cyrus West Field, născut în 1819, era un om de afaceri prosper când a fost fermecat de ideea unei conexiuni telegrafice transatlantice. Deși nu avea experiență în telecomunicații, ambiția și determinarea sa l-au condus să fondeze compania „Atlantic Telegraph” și să mobilizeze resurse și experți pentru a-și atinge scopul. Field a reușit să strângă fonduri și să obțină sprijin atât din partea guvernului britanic, cât și a celui american, convingând scepticii de potențialul enorm al acestui proiect.
Construcția și instalarea cablului
Proiectul de instalare a primului cablu transatlantic a fost o provocare inginerească monumentală. Cablul, lung de aproximativ 4.000 de kilometri, a fost fabricat din cupru și acoperit cu gutapercă (substanță plastică ș izolantă, obținută din arboele cu același nume, ce crește în Malayezia), pentru izolare. Instalarea cablului a fost marcată de numeroase dificultăți. Marea agitată și adâncimile oceanului au făcut ca procesul să fie extrem de complex și periculos. În primăvara anului 1857, două nave de război modificate, USS Niagara și HMS Agamemnon, au încărcat fiecare câte o jumătate din cablu și au plecat în direcții opuse din mijlocul oceanului. Agamemnon trebuia să desfacă sulul de cablu navigând spre Valentia (Irlanda), în timp ce Niagara desfășura cablu înaintând spre Golful Trinity din Newfoundland.
La 11 august 1857, când Niagara se afla într-o zonă cu adâncimea de 3.600 de metri, unul dintre inginerii de la bord a observat că, în timp ce nava se ridica pe un val puternic, cablul s-a rupt.S-au pierdut aproximativ 650 de kilometri de cablu, misiunea a fost întreruptă, iar corăbiile s-au retras. În ciuda eșecului inițial, compania Atlantic Telegraph a comandat și mai mult cablu și, odată încărcat, navele au plecat din nou. La 26 iunie 1858, în mijlocul unei furtuni puternice, ambele nave au reușit să facă legătura și să depună 74 de kilometri de cablu. Cu toate acestea, cablul s-a rupt iar, în adâncuri. Două zile mai târziu au plecat din nou, dar cablul s-a rupt de două ori în timp ce era întins de pe Niagara. În noaptea de 29 spre 30 iunie, cablul s-a rupt din nou, pe când era lansat de pe Agamemnon. Aflate la peste 500 de kilometri una de cealaltă, navele au fost forțate să se întoarcă din nou în Irlanda, fără să-și termine misiunea.
Tocmai când nimeni nu mai credea, a fost făcută o nouă încercare. De data aceasta Niagara și Agamemnon au părăsit Irlanda însoțite de alte două nave. La 29 iulie 1858 au făcut legătura pe o mare calmă.
S-au despărțit încet și, zi de zi, au desfăcut cablu în adâncurile oceanului surprinzător de liniștit. Au transmis continuu semnale electrice prin cablu, pentru a verifica integritatea acestuia.
Miercuri, 4 august, Niagara a ajuns în Trinity Bay și aproape în același timp Agamemnon a intrat în golful Valentia. Misiunea fusese încununată de succes. Mai rămânea doar conectarea cablului transatlantic la rețeaua terestră.
Primul mesaj transatlantic
La 16 august 1858, primul mesaj oficial a fost transmis de regina Victoria a Regatului Unit către președintele american James Buchanan. Mesajul, deși scurt, a durat câteva ore pentru a fi transmis complet din cauza semnalului slab și a zgomotului de fond. Cu toate acestea, evenimentul a fost celebrat ca un succes imens. La 26 iunie 1858, în mijlocul unei furtuni puternice, ambele nave au reușit să facă legătura și să depună 74 de kilometri de cablu. Cu toate acestea, cablul s-a rupt în adâncul mării. Două zile mai târziu au plecat din nou, dar cablul s-a rupt de două ori în timp ce era întins de pe Niagara. În noaptea de 29 spre 30 iunie, cablul s-a rupt din nou, pe când era lansat de pe Agamemnon. Aflate la peste 500 de kilometri una de cealaltă, navele au fost forțate să se întoarcă din nou în Irlanda, fără să-și termine misiunea. Tocmai când scepticismul începuse să domine opinia publică și mai toată lumea punea la îndoială succesul proiectului, a fost făcută o nouă încercare.
De data aceasta Niagara și Agamemnon au părăsit Irlanda însoțite de alte două nave. La 29 iulie 1858 au făcut legătura pe o mare calmă. S-au despărțit încet și, zi de zi, au desfăcut cablu în adâncurile oceanului surprinzător de liniștit. Au transmis continuu semnale electrice prin cablu, pentru a verifica integritatea acestuia.Miercuri, 4 august, Niagara a ajuns în Trinity Bay și aproape în același timp Agamemnon a intrat în golful Valentia. Misiunea fusese încununată de succes. Mai rămânea doar conectarea cablului transatlantic la rețeaua terestră. Cablul era considerat de unii drept „a opta minune a lumii”. În săptămânalul american Frank Leslie’s Illustrated Newspaper se putea citi:
„Cablul telegrafic este un triumf deplin. Mesajele circulă liber și nu există nicio îndoială că viteza transmisiunilor va fi în curând crescută. Nu este necesar să reamintim publicului cât de puțini credeau, în urmă cu doar o lună, în această realizare minunată.”
Din păcate, succesul inițial a fost de scurtă durată. Încercările de a îmbunătăți transmisia prin creșterea tensiunii de la 600 la 2.000 de volți au dus la topirea izolației cablului, și în doar patru săptămâni, cablul a încetat să mai funcționeze.
Încercările și îmbunătățirile ulterioare
Eșecul primului cablu nu a descurajat echipa. În următorii ani, s-au realizat numeroase îmbunătățiri tehnice. La 27 iulie 1866, un cablu îmbunătățit a fost instalat cu succes, utilizând materiale și metode mai avansate. Acest nou cablu a funcționat aproape 100 de ani, stabilind un standard pentru comunicațiile viitoare.
Impactul global
Impactul global al cablului telegrafic transatlantic a fost imens. A redus timpul de comunicare între Europa și America de la săptămâni la doar câteva minute. Această rapiditate a revoluționat comerțul internațional, a facilitat relațiile diplomatice și a permis o cooperare mai strânsă între națiuni. Practic, lumea a devenit mult mai interconectată și a intrat într-o nouă eră de globalizare. Pe parcursul proiectului au apărut numeroase provocări. De exemplu, în timpul uneia dintre încercările inițiale de instalare, HMS Agamemnon aproape s-a scufundat într-o furtună, dar a fost salvată de abilitățile echipajului său. De asemenea, Cyrus Field a petrecut multe nopți fără somn, supraveghind personal fiecare detaliu al proiectului și călătorind între Europa și America pentru a rezolva problemele care apăreau.
Realizarea lui Cyrus Field a deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a comunicațiilor subacvatice. În deceniile următoare, tehnologia a avansat, iar cablurile telegrafice au fost înlocuite gradual de cablurile de fibră optică, care astăzi asigură o comunicare globală rapidă și eficientă. Moștenirea lui Field rămâne o poveste de pionierat, inovație și perseverență, demonstrând importanța visului și a determinării în realizarea unor schimbări semnificative în lume.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/technology/transatlantic-cable
https://www.mediafax.ro/externe/5-august-1858-este-finalizat-primul-cablu-telegrafic-transatlantic-din-istorie-22061909
RADOR – Alexandru Eduard Balaci
