Introducere
În august 1588, Canalul Mânecii a fost scena unor lupte grele purtate de două flote renumite. Bătălia, care i-a adus faţă-n faţă pe protestanţi şi pe catolici, este una dintre numeroasele lupte duse de-a lungul veacului al XVI-lea de armata reginei protestante a Angliei, Elisabeta I şi cea a regelui romano-catolic al Spaniei, Filip al II-lea.
Context
La sfârșitul secolului al XVI-lea, rivalitatea dintre Spania și Anglia ajunsese la punctul maxim. Ani la rând, piraţii englezi jefuiseră navele spaniole. Regina Elisabeta I a Angliei a sprijinit din plin Ţările de Jos în răscoala împotriva stăpânirii spaniole. În schimb, regele catolic Filip al II-lea s-a simţit obligat să-i ajute pe catolicii englezi „să cureţe“ ţara de „erezia“ protestantă care câştiga tot mai mult teren în Anglia. Din această cauză, Armada a luat la bordul navelor ei 180 de preoţi şi sfătuitori religioşi. Odată ce membrii echipajelor spaniole s-au strâns, fiecare a trebuit să-şi mărturisească păcatele unui preot şi să primească împărtăşania.Pe de o parte, Spania era cea mai mare putere maritimă a vremii, fiind condusă de regele Filip al II-lea, un catolic fervent. Pe de altă parte, Anglia, aflată sub conducerea reginei Elisabeta I, devenea o forță maritimă în plină ascensiune, cu o populație majoritar protestantă. Tensiunile religioase și economice au dus la conflict, iar executarea Mariei Stuart în 1587 a fost scânteia care a declanșat decizia lui Filip de a invada Anglia.
Planul Spaniol versus strategia engleză
Invincibila Armada era o flotă impozantă, compusă din 130 de nave, care transportau aproximativ 30.000 de oameni, inclusiv soldați și marinari, și un echipament vast pentru asedierea orașelor. Flota, comandată de ducele de Medina Sidonia, a plecat din Lisabona la 28 mai 1588, cu obiectivul de a traversa Canalul Mânecii, de a face joncțiunea cu trupele ducelui de Parma din Flandra și de a invada Anglia. Planul de atac al regelui spaniol părea simplu. El a dat ordin Armadei să navigheze până în Canalul Mânecii, unde avea să se întâlnească cu ducele de Parma şi cu cei 30.000 de soldaţi ai săi, toţi oameni încercaţi în luptă, care se aflau în Flandra . Împreună aveau să traverseze Canalul, să debarce în Essex, să mărşăluiască spre Londra şi să o cucerească. Filip miza pe faptul că expediţia spaniolilor avea să-i determine pe catolicii englezi să întoarcă spatele reginei protestante şi să îngroaşe rândurile armatei spaniole.
Planul lui Filip însă avea neajunsuri serioase. Regele a scăpat din vedere două obstacole mari. În primul rând, flota engleză era foarte puternică. În zonă nu exista niciun port cu ape adânci unde Armada să aştepte în siguranţă trupele ducelui de Parma.
În cele din urmă, la 29 mai 1588, cele 130 de nave ale Armadei, având la bord aproape 20.000 de soldaţi şi 8.000 de marinari, au ridicat ancora din portul Lisabona. Dar vânturi potrivnice şi o furtună năprasnică i-au forţat să se oprească în La Coruña, situată în nord-vestul Spaniei, pentru reparaţii şi provizii. Frământat din pricina proviziilor insuficiente şi a bolilor care îi chinuiau pe oamenii săi, ducele de Medina Sidonia i-a scris câteva rânduri regelui în care-şi exprima profunda îngrijorare în privinţa campaniei. Dar Filip a insistat ca amiralul să respecte planul. Prin urmare, greoaia flotă şi-a continuat călătoria, ajungând în sfârşit în Canalul Mânecii, după două luni de la ridicarea ancorei în Lisabona.
Flota engleză, condusă de amiralul Charles Howard și vice-amiralul Sir Francis Drake, era compusă din aproximativ 193 de nave, majoritatea mai mici și mai rapide decât galioanele spaniole. Englezii au folosit tactici inovatoare și avantajul cunoașterii apelor locale pentru a contracara forța brută a Armadei. Dacă tactica spaniolilor era abordajul, la care corabia inamică era invadată, după care începea lupta corp la corp, nu se luase în calcul ceva: navele engleze aveau bordul mai puţin înalt, erau mai rapide şi dotate cu mai multe tunuri cu bătaie lungă. Căpitanii englezi hotărâseră să nu se apropie de inamic, ci să distrugă vasele spaniole de la distanţă. Una dintre tacticile cheie a fost utilizarea navelor incendiare.
Bătălia decisivă
Flotele au avut două confruntări neînsemnate în Canalul Mânecii. Apărarea spaniolă era foarte eficientă, iar tunurile cu bătaie lungă ale englezilor n-au izbutit să scufunde nicio navă spaniolă. Ca urmare, căpitanii englezi s-au gândit să găsească o modalitate de a crea o breşă în formaţia de luptă inamică şi să determine corăbiile spaniole să intre în bătaia tunurilor lor. Ocazia li s-a ivit la 7 august.Respectând ordinele, ducele de Medina Sidonia a condus Armada spre locul de întâlnire cu ducele de Parma şi trupele sale. Aşteptând veşti de la ducele de Parma, ducele de Medina Sidonia a ordonat flotei să ancoreze la Calais, pe coasta franceză. Văzând navele spaniole ancorate, deci o ţintă uşoară, englezii au trimis împotriva lor opt corăbii incendiare, încărcate cu combustibil. Înspăimântaţi, o mare parte din căpitanii spanioli au pornit cu corăbiile în larg, căutând să scape de primejdie. Vântul puternic şi curenţii le-au împins spre nord.Bătălia decisivă s-a dat în zori. Flota engleză a deschis focul asupra corăbiilor spaniole, aflate în bătaia tunurilor. Cel puţin trei nave au fost distruse cu desăvârşire, iar mai multe avariate. Cum n-aveau suficientă muniţie, spaniolii au fost înfrânți.
O furtună cumplită i-a obligat pe englezi să-şi întrerupă atacul până a doua zi. În acea dimineaţă, corăbiile spaniole s-au reorganizat în formaţie de semilună. Deşi aveau puţine muniţii, s-au întors spre inamic pregătite de luptă. Înainte însă ca englezii să deschidă focul, navele spaniole au fost împinse de vânt şi de curenţi, fără putinţă de scăpare, spre bancurile de nisip din Zeeland, de pe coasta olandeză.Când totul părea pierdut, vântul şi-a schimbat direcţia, purtând Armada în larg, spre nord. În sfârşit erau în siguranţă! Dar drumul de întoarcere spre Calais era blocat de flota engleză, iar vântul încă împingea navele avariate spre nord. Ducele de Medina Sidonia a hotărât că nu există altă cale decât să abandoneze planul de invadare a Angliei şi să salveze cât mai multe nave şi cât mai mulţi oameni cu putinţă. Prin urmare, a decis să se întoarcă în Spania, făcând un ocol în jurul Scoţiei şi Irlandei.
Pe 7 august 1588, Armada spaniolă a ancorat în portul Calais, unde a fost surprinsă de atacul navelor incendiare engleze. În acea noapte, opt nave încărcate cu explozibil, catran și ulei au fost trimise spre Armada. Panica și dezorganizarea au cuprins flota spaniolă, care a fost nevoită să taie cablurile ancorelor și să se disperseze.A doua zi, pe 8 august, în apropierea portului Gravelines, englezii au lansat un atac major asupra navelor spaniole. Sub comanda unor navigatori experimentați precum Francis Drake, John Hawkins și John Frobisher, navele engleze mai mici și mai manevrabile au executat un tir intens și precis asupra galioanelor spaniole, provocând distrugeri semnificative.
Călătoria de întoarcere a fost dezastruoasă pentru Armada. Multe nave s-au eșuat pe coastele irlandeze, iar echipajele au fost masacrate de localnici. Doar o mică parte din flota inițială și echipajele acesteia au reușit să se întoarcă în Spania.
Elemente inedite și curiozități
– Mâncarea marinărească: dieta marinarilor spanioli includea biscuiți tari, carne sărată și vin. Mulți sufereau de scorbut din cauza lipsei de vitamina C.
– Căpitanul olandez: unul dintre eroii necunoscuți ai bătăliei a fost Joos de Moor, un căpitan olandez care a luptat alături de englezi. Flota olandeză a împiedicat trupele spaniole din Flandra să se alăture Armadei.
– Medina Sidonia: ducele de Medina Sidonia, comandantul Armadei, nu avea experiență navală și fusese numit în post doar din cauza statutului său nobil.
– Codul secret: englezii foloseau un cod secret pentru a comunica între nave, cunoscut sub numele de „Cifra lui Hawkins”, numit astfel după John Hawkins, unul dintre strategi.
Impactul și semnificația istorică
Înfrângerea Invincibilei Armade a avut un impact profund asupra echilibrului de putere în Europa. Spania a pierdut poziția de dominantă maritimă, iar Anglia și-a consolidat statutul de putere emergentă pe mare. Victoria engleză a fost văzută nu doar ca un triumf militar, ci și ca o victorie a protestantismului asupra catolicismului. Această bătălie a marcat începutul declinului imperiului spaniol și ascensiunea Angliei ca putere globală.
(Autor: Alexandru Eduard Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/topic/Armada-Spanish-naval-fleet
https://www.descopera.ro/cultura/4685103-invincibila-armada- armata-care-a-schimbat-istoria-lumii
