Deciziile cu noua valoare a pensiilor, după recalculare, vor fi tipărite şi vor ajunge la Poşta Română până pe 15 august

Realizator: Cătălin Gomboș – Deciziile cu noua valoare a pensiilor, după recalculare, vor fi tipărite şi vor ajunge la Poşta Română până pe 15 august, iar documentele vor fi înmânate pensionarilor cel târziu la finalul acestei luni. Casa Naţională de Pensii a precizat că după această etapă şi până pe 15 septembrie urmează livrarea pensiilor. În judeţul Mureş, 120 de mii de dosare au fost recalculate, iar peste 80 de mii de decizii au fost deja trimise Oficiului Judeţean de Poştă. Dacă şi cu cât au crescut pensiile, vor afla beneficiarii abia după ce îşi primesc drepturile, a precizat pentru Radio Târgu Mureş, directorul Casei locale de Pensii, Eugenia Neagoe.
Eugenia Neagoe: Sunt situații și situații, în general cei care au până la 25 de ani de vechime și aici nu discutăm de creșteri ale pensiilor, cei care au lucrat peste 25 de ani, se înregistrează creșteri în funcție de vechimea pe care au realizat-o și în funcție de salariile la care s-a contribuit, pentru că vorbim de principiul contributivității.
Realizator: Cuantumul pensiei se stabileşte prin înmulţirea valorii punctului de referinţă cu numărul total de puncte realizate de către asigurat./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/lalexandrescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 august)