Scrieri  despre o lume zbuciumată – Însemnările lui  Tudor Arghezi din 1941

Autor:Alexandru Eduard Balaci

 „Între europeni și ruși e o diferență ca de la ied la hipopotam”

(T.Arghezi)

În august 1941, apare nr. 8-9 al revistei  „Fundațiilor  Regale”, în care regăsim o contribuție  remarcabilă a poetului. Acest text a reprezentat începutul treptat al temperării sale, drept scriitor și ziarist, pentru ca în 1945, să asistăm la schimbarea definitivă a poetului, influențat de ascensiunea comunismului în România.

Însemnări mai vechi

Articolul lui Arghezi este intitulat „Însemnări rusești dintr-un caiet din străinătate” și oferă cititorului impresia că scrierea reflectă experiențe dintr-o călătorie în Uniunea Sovietică.Contrar așteptărilor, articole adună mai multe scrieri tip jurnal de călătorie, din diferite zone și experiențe acumulutate de Arghezi, pentru a oferi cititorului o impresie contemporană cu mediul internațional din 1941. În plin război mondial, în care și România s-a implicat din iunie 1941 (Operațiunea Barbarossa). Arghezi pornește cu descrierea impresiei pe care populația din vest o avea despre ruși, după revoluția din 1917 și apariția regimului comunist. Caracaturizarea rușilor drept „colectivi” un popor care se remarcă prin populație densă, dar insuficient instruită pentru acele timpuri, reprezintă și părerea pe care majoritatea românilor o aveau despre vecinul din răsărit.

Leninismul, urmat de stalinism, au produs valuri la nivel social și au atras susținători care nu aveau nici un respect față de existența umană sau pentru viață în sine, dar priveau desfășurarea traiului cotidian din perspectivă ideologică și respectau întocmai învățăturile propagate de partid. În anul 1941, Arghezi susținea că nu există mari diferențe între țarism și comunism, cu excepția ideologiei comuniste, întrucât ambele s-au construit pe universalitatea conducătorului, care se putea transfera regional, la persoane cu drept de decizie în teren. De exemplu, Siberia, un teritoriu descris drept „purgatoriu”, era condus de persoane cu „autoritate” de viață și de moarte asupra altor oameni.

De ce era Siberia considerat un „purgatoriu”? deoarece în ambele regimuri, persoanele neconforme erau trimise în detenție în Siberia, de unde erau eliberate și „re-aliniate„ în societate. Putem denumi acest proces „corecție de comportament”, prin care persoana cu „deviații” trecea printr-un proces de depersonalizare sau corecție,  pentru ca într-un final să fie aliniat ideologic și să fie transformat în activist sau susținător.  Aceste practici, chiar dacă răspândite și în vest (vezi nazism și fascism)  au produs un cotrast între popoare. În 1941, poporul rus se deosebea de restul lumii prin forță brută și condiția de „victimă” a unei dictaturi, care s-a prezentat inițial drept vecin pașnic, ulterior agresor, victimă, prieten și adversar ideologic. Discrepanța de gândire dintre  europeni și ruși era mult mai vizibilă atunci decât în zilele noastre, deoarece rușii trăiau  autocrație secretă, fără a cunoaște ce se întâmplă chiar în interiorul granițelor. Cum clasa muncitoare era încurajată să lupte împotriva burgheziei, ideolurile lor se  bazau pe sentimentul de „supraviețuire” personală, în ciuda sloganurilor pentru gândire colectivă. Înregimentarea a produs un om nou, fanatic, dar a generat o societate opacă, lipsită de dorința de a evolua. Arghezi caracteriza aspirațiile rusul de rând prin„scepticism”,  o formă de gândire   persoanală a vieții, pe care rușii au adus-o lumii moderne înainte de 1941. În acele timpuri, puteai să vezi ruși țariști în occident, care au fugit de represiunea comunistă, decât comuniști cu ideoluri noi „evadați” din Moscova. Pamfil Șeicaru considera că perspectiva prin care  erau priviți rușii era greșită, întrucât ideologia chiar dacă era diferită de idealurile cu care era educată societatea, un om poate ajunge să se regăsească în ea. Frustrarea și lipsa condițiilor trai determină activarea sentimentului de „supraviețuire” al individului, care luptă pentru a distruge orânduirea socială, dar nu știe cum să reconstruiască societatea ulterior.Șeicaru a știut ce problemă poate genera comunismul, însă societatea nu a dat crezare. În scrierea sa, Arghezi ironizează leninismul și stalinismul,  dar și oferă câteva semnale de alarmă, pentru o viitoare perspectivă rusească, întrucât rușii  ajungeau peste tot, fiind doar o chestiune de timp până intrau  și  în București.

Astfel, Arghezi încheie printr-un pasaj comic:

„Te rog să-mi spui Dumneata, pun scoțând pălăria, unui trecător, întrebarea, ce fel de pomi sunt aceștia? Trecătorul e un Moldovean, cu graiul nespus de dulce. Stă un moment, visând în fundul continentului și răspunde cu o linșite care mă face să tresar:

  • Ce să fie? Plopi de Turkestan…..” (Tudor Arghezi „Însemnări Rusești, dintr-un caiet din Străinătate” în Revista Fundațiilor Regale, nr.8-9/1941, p.358).

Bibliografie

Tudor Arghezi „Însemnări Rusești, dintr-un caiet din Străinătate” în Revista Fundațiilor Regale, nr.8-9/1941.

https://historia.ro/sectiune/general/tudor-arghezi-intre-europeni-si-rusi-e-o-564965.html

https://archive.org/details/pamfil-seicaru-partidele-si-rusia-sovietica-articol-1951