Noul premier interimar al Bulgariei demarează negocieri pentru un nou cabinet provizoriu

Goriţa Grăncearova-Kojareva, numită, vineri, de preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, în funcţia de nou prim-ministru interimar, demarează încă de sâmbătă discuţii privind componenţa guvernului provizoriu. Dacă se va menţine structura actuală a cabinetului condus de fostul premier interimar Dimităr Glavcev, vor fi necesari 19 miniştri, iar Kojareva va decide câţi dintre ei vor fi şi viceprim-miniştri. Membrii actualului cabinet şi-au exprimat deja dorinţa de a rămâne în următorul guvern interimar, dacă sunt solicitaţi. Declaraţia noului premier interimar privind organizarea executivului a fost laconică: „Încep discuţii cu actualii miniştri, precum şi cu alţi experţi, aşa că mă voi descurca. Ştiu că aveţi multe întrebări, dar vă rog să aveţi răbdare„. Componenţa noului cabinet interimar trebuie prezentată preşedintelui ţării până pe data de 19 august./ddaniela/ctuluc

www.bnr.bg – 10 august