Presa internațională e preocupată în cea mai mare măsură de contraatacul ucrainean pe teritoriul Rusiei, de ramificațiile conflictului din Orientul Mijlociu și de cursa prezidențială din SUA.
„Din 6 august Ucraina desfășoară un vast atac transfrontalier împotriva Rusiei, care i-a permis Kievului să preia controlul a 28 de localități. Peste 120.000 de persoane au fost evacuate din regiunea Kursk. E cea mai mare ofensivă a unei armate străine pe pământ rusesc de la Al Doilea Război Mondial”, rezumă cotidianul francez Le Figaro situația din Kursk. Săptămânalul britanic The Economist scrie că „operațiunea a progresat mai rapid decât îndrăzneau mulți să spere” și, „învăluită în secret, a prins Kremlinul pe picior greșit”. Scopul ei rămâne incert, dar un „obiectiv minim” ar fi retragerea parțială a rușilor din regiunile Harkov și Donbas. „Aritmetica războiului n-a favorizat nicicând Ucraina, nevoită să-și drămuiască resursele limitate. Însă operațiunea a ameliorat deja un element crucial dificil de cuantificat – moralul -, cel care-i permite Ucrainei să lupte contra sorților, deja de aproape trei ani”, apreciază Economist. The Financial Times consideră de asemenea că operațiunea e o reușită din perspectivă psihologică. E o demonstrație pentru ucraineni cum că armata lor e capabilă încă „să administreze șocuri”; concomitent, „torpilează mitul invincibilității la care Kremlinul a trudit din greu”. Ea comportă totuși un „risc enorm” și s-ar putea dovedi a fi „un punct de cotitură, o gafă strategică sau nici una”. Contemplând tabloul mai general, revista americană Foreign Policy remarcă o schimbare de paradigmă în UE în urma agresiunii ruse. Dacă prin 2010, în contextul crizelor financiare și economice, UE era divizată pe falia nord/sud, iar ulterior, din 2015, în contextul crizei migrației, linia de demarcație și tensiuni s-a mutat între vest și est, acum agresiunea rusă din Ucraina și amenințarea războiului hibrid chiar pe teritoriul UE e criteriul care divizează europenii. Cotidianul britanic conservator The Telegraph îi îndeamnă însă în editorialul lui pe europeni să fie uniți în sprijinul pentru Kiev, „indiferent ce-ar fi”. „Confruntat cu livrarea lentă a ajutorului promis, președintele Zelenski a făcut cel mai riscant pariu din tot războiul. Capitalele vestice par a fi fost luate complet prin surprindere de inițiativa Kievului și încă nu și-au formulat o reacție comună. Sunt ele pregătite să-l sprijine fără echivoc? Acum vom vedea promisiunea des repetată de a susține Ucraina «indiferent ce-ar fi» testată până la limită.”
„Forțele israeliene și-au continuat luni operațiunile militare în Fâșia Gaza, pe fondul presiunii internaționale pentru încheierea unui acord care să împiedice alunecarea într-un conflict regional cu Iranul și protejaţii săi”, transmite agenția Reuters. Tot ea consemnează tensiunile interne din cabinetul israelian: „Premierul Benjamin Netanyahu a avut luni un schimb de replici cu ministrul apărării Yoav Gallant, subliniind diviziunile interne profunde care continuă să afecteze guvernul. Gallant a calificat drept «absurd» obiectivul de război al lui Netanyahu de victorie totală asupra mișcării islamiste Hamas. Netanyahu a afirmat că obiectivul de război rămâne «victoria totală», cu eliminarea Hamas și eliberarea ostaticilor”. Euronews reține noi derapaje ale miniștrilor extremiști religioși din același guvern, unul propunând „ocuparea permanentă a Gazei” și blocarea ajutoarelor umanitare până la returnarea ostaticilor, iar altul apreciind că „înfometarea deliberată a civililor palestinieni ar putea fi justificată și morală”. Ziarul britanic The Guardian avertizează Teheranul că Netanyahu i-a „întins o capcană”, momindu-l să atace în forță Israelul, ceea ce ar provoca un „dezastru” prin „consolidarea poziției premierului israelian” și „zădărnicirea negocierilor de pace”. Postul italian Rai News consideră totuși că „Republica Islamică ar fi reticentă să intre într-un conflict regional deschis, din cauza crizei economice și sociale profunde și din cauza sancțiunilor internaționale activate după eșecul acordului nuclear, care a devenit o foaie de hârtie fără valoare în 2018, odată cu denunțarea unilaterală a SUA sub președintele Trump”. Portalul Politico se întreabă cum va influența politica internă americană sprijinul pentru Israel și dacă Biden nu cumva e „ultimul președinte sionist al SUA”. Până la Kennedy, președinții americani au refuzat să aprovizioneze Israelul cu arme, de teamă ca Egiptul să nu treacă de partea sovieticilor. Un demnitar israelian a asigurat însă că „aproape toți premierii israelieni de după David Ben-Gurion au fost nevoiți să-i sfideze pe președinții americani”, iar guvernele viitoare vor fi în măsură s-o facă fără a provoca „consecințe grave”. Ramificațiile globale ale conflictului se resimt chiar și în Japonia. Editorialul cotidianului nipon de limbă engleză The Asahi Shimbun analizează decizia ambasadorilor american, britanic și UE de a boicota comemorarea bombardamentului nuclear de la Nagasaki din cauză că primarul orașului a refuzat să invite Israelul, punându-l astfel într-o poziție similară cu Rusia și Belarus. Primarul a explicat că îi e teamă de proteste care ar putea tulbura ceremonia solemnă, deși pe 6 august ambasadorul israelian a participat la ceremonia similară de la Hiroshima fără vreun incident, în ciuda unor scrisori de protest primite de primărie. Site-ul israelian Ynet News denunță știrile false despre Israel vehiculate de publicații cu renume. „Pe 7 aprilie 2023 soția mea, Lucy, și fiicele mele Maia, 20 de ani, și Rina, 15 ani, au fost omorâte cu brutalitate de un terorist palestinian în Valea Iordanului. Trei zile mai târziu CNN prezenta crima ca pe un «schimb de focuri»”, scrie rabinul Leo Dee din Cisiordania, acuzând postul american că e o „portavoce a terorismului islamic anti-Israel”. Alt exemplu: „pe 10 august 2024 [CNN] titra «Peste 90 de palestinieni uciși de o lovitură israeliană asupra unei școli și moschei care adăposteau refugiați, spun funcționari din Gaza», la numai câteva minute după acea lovitură”. Dar deși „orice evaluare onestă a unui asemenea atac ar dura zile”, „CNN a acceptat imediat varianta unei organizații teroriste cunoscute”, inclusiv pentru că „minte cu consecvență despre aceste date”. În fine, The Jerusalem Post atrage atenția asupra unei discrete „axe a epurării etnice” care-și desfășoară activitatea la doi pași de conflictul din Gaza fără a scandaliza pe nimeni. E vorba de Turcia (coordonator), Qatar (finanțator) și ONG-uri islamiste kuweitiene și palestiniene (principalii executanți) care îi alungă pe kurzi din căminul lor ancestral din nordul Siriei, înlocuindu-i cu arabi, în principal refugiați sirieni din Turcia, dar și palestinieni. În paralel cu o campanie militară a Turciei pentru alungarea kurzilor se derulează un proiect de construcție de colonii totalizând 240.000 de locuințe. Practic, Ankara e acuzată că profită de concentrarea atenției lumii asupra Fâșiei Gaza pentru a-i epura pe kurzii din Siria.
Ecourile conflictului din Gaza se resimt și în campania electorală din SUA. The New York Times o îndeamnă pe Kamala Harris să „ia în serios chestiunea”, sugerându-i impunerea unui embargou asupra armamentului împotriva Israelului. Problema e cel mai vizibilă în statul Michigan, pe de o parte obligatoriu de câștigat pentru președinție, pe de alta având cea mai mare populație de origine arabă. Statul a fost câștigat de Trump în 2016 cu o marjă minusculă de 10.000 de voturi. Le Monde publică un portret al tandemului democrat Harris-Walz, a cărui concluzie e: „În fața duo-ului virilist și etnonaționalist Trump-Vance, cei doi combină limbajul rectitudinii și al autorității, întruchipat de o femeie, cu o etică socială fără precedent a grijii pentru cele mai vulnerabile și inegal de precare vieți, reprezentată de un «băiat bun din Midwest»”. Cotidianul conservator american The Wall Street Journal îl critică pe candidatul republican, acuzându-l că „arată iar ca un perdant” după ce la ultima conferință de presă „o treime din afirmațiile lui au fost false, obtuze sau țicnite”. Pe de altă parte, Harris e acuzată că nici măcar nu ține conferințe de presă de teama întrebărilor incomode. Editorialul din The Washington Post prezintă chiar întrebările pe care ar dori să i le pună, precizând că strategia ei pare a fi aceea de a evita să vorbească cât mai mult timp cu putință „pentru a nu le oferi muniție adversarilor”, sperând să câștige doar „pe baza numeroaselor defecte ale lui Trump”. „Harris trebuie să-și prezinte ideile. Presa și publicul au întrebări legitime, iar ea ar trebui să le înfrunte. E o necesitate politică – Trump deja transformă evitarea presei de către ea într-o direcție de atac. Iar alegerile nu înseamnă doar a câștiga. Înseamnă și a acumula capital politic pentru un anume program, ceea ce Harris nu poate face decât dacă își prezintă un asemenea program.”
Andrei Suba, RADOR
