Premierul ucrainean, Denis Șmihal, a anunţat, marţi, că Ucraina a primit o tranșă de 4,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană în cadrul programului Ukraine Facility, care are o valoare totală de 50 miliarde de euro. Potrivit lui Şmihal, aceste fonduri vor fi direcționate către programe sociale, domeniul umanitar și alte programe bugetare importante. „Cheltuielile militare continuăm să le finanţăm exclusiv din resurse proprii” – a scris premierul pe Telegram. Denis Șmihal a amintit că, de la începutul anului, UE a oferit Ucrainei peste 12 miliarde de euro sub formă de sprijin bugetar. „Continuăm să implementăm reformele, care sunt importante pentru stabilitatea, dezvoltarea și viitorul nostru. Partenerii europeni susțin aceste eforturi. Până la sfârșitul anului ne așteptăm să primim încă o tranșă de ajutor” – a adăugat premierul de la Kiev. În februarie 2024, Parlamentul European a aprobat regulamentele programului Ukraine Facility. Programul de sprijin al UE pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, va funcționa din 2024 până în 2027./sdan/ilapadat
(Agenția de presă RBC – 13 august)