O bază militară din Germania a fost sigilată după ce s-a descoperit că apa care alimenta baza era contaminată

O bază militară din vestul Germaniei a fost temporar sigilată după suspiciuni potrivit cărora instalaţiile sale de alimentare cu apă potabilă au fost contaminate intenţionat. Baza militară Koln-Wahn, situată în apropiere de aeroportul din Koln, găzduieşte peste 4.000 de soldaţi, inclusiv trupe ucrainene care se află la instrucţie în Germania. Potrivit informaţiilor, la primele ore ale dimineţii a fost descoperită o gaură tăiată în gardul bazei militare, chiar lângă rezervorul de apă potabilă al bazei. Întreaga bază a fost imediat sigilată şi cercetată, dar nu s-au găsit persoane neautorizate în perimetrul bazei. În urma analizelor efectuate pe mostre de apă potabilă s-a descoperit un nivel neobişnuit de toxine, iar soldaţii au fost sfătuiţi să nu bea această apă. Autorităţile germane se tem că ar putea fi vorba de un act de sabotaj./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 august)