Manifestări de Ziua Marinei, la Constanţa, cu participarea preşedintelui Klaus Iohannis

Astăzi este sărbătorită Ziua Marinei Române în orașele de la Dunăre și Marea Neagră, dar și în București. Municipiul Constanța va fi gazda principală a manifestărilor organizate de Forțele Navale Române începând cu ora 10:00. Pe faleza din fața Comandamentului Flotei va avea loc ceremonia oficială dedicată celei de-a 122-a aniversări a Zilei Marinei, la care va fi prezent și președintele României, Klaus Iohannis. Publicul va putea urmări cel mai mare spectacol naval al anului, după cum relatează corespondentul RRA Sorin Cealera:

Reporter: Imediat după începerea ceremoniei, drapelul României va fi înălțat pe catargul de pe faleză, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate pavilionul, geacul și Marele Pavoaz, concomitent cu intonarea Imnului de stat și tragerea celor 21 de salve de tun. Vor urma alocuțiunile persoanelor oficiale și un serviciu religios, cu depunerea ancorelor de flori în apa Mării Negre, în memoria eroilor marinari. Zeul Neptun își va face apariția de la bordul șalupei maritime „Luceafărul” și va da startul jocurilor și concursurilor marinărești pe faleza din fața Comandamentului Flotei. Publicul va putea urmări, în prezentarea oferită de Forțele Navale, secvențe din activitățile de instruire executate de marinarii militari. Colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale:

Corneliu Pavel: Avem și elemente de noutate introduse anul acesta în exercițiul demonstrativ întrunit. Vânătorul de mine recent intrat în dotarea Forțelor Navale participă pentru prima dată la Ziua Marinei Române.

porter: Seara, de la ora 20:00, muzica militară a Forțelor Navale va încânta publicul cu un mini-concert pe faleza din fața Comandamentului Flotei, care va fi urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari. Ziua Marinei Române se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Constanța, care va putea fi urmărit din zona Piața Ovidiu – Portul Turistic Tomis./RADOR RADIO ROMÂNIA//dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (15 august)