Puternicul grup armat libanez Hezbollah, susținut de Iran, a publicat vineri imagini care par să-i arate pe luptătorii săi conducând camioane cu lansatoare de rachete printr-un labirint de tuneluri către o aparentă locaţie subterană de lansare a proiectilelor. Filmarea, cu o durată de 4 minute și 35 de secunde, este cea mai recentă dintr-o serie de videoclipuri ale grupului care își etalează presupusele capacități militare, în timp ce este implicată în schimburi de focuri cu armata israeliană, în paralel cu războiul din Gaza. Cel mai nou videoclip înfățișează luptători pe motociclete, lucrând pe laptopuri și conducând aproximativ o duzină de camioane prin tuneluri săpate în stâncă. Reuters nu a putut confirma în mod independent când sau unde a fost filmat videoclipul. La sfârșitul acestuia, două uși mari de metal se deschid pentru a dezvălui o zonă împădurită și cerul, indicând astfel că pasajele sunt subterane. Unul dintre camioane își înclină apoi bena pentru a-și îndrepta încărcătura de rachete către deschidere. Videoclipul a fost intitulat „Imad 4”, o aparentă referire la Imad Mughniyeh, un comandant al grupării Hezbollah ucis în 2008. Pe pereții tunelului au fost afișate afișe cu Mughniyeh, alături de altele în care apar secretarul general al Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah și fostul comandant al forței iraniene Quds, Qasem Soleimani. La scurt timp după ce Hezbollah și-a publicat videoclipul, ambasada Iranului din Beirut a anunţat că tehnicienii iranieni au instalat în Liban stații subterane de rachete care ar putea lovi Israelul. În 2019, autorităţile din Israel au declarat că au descoperit și distrus „tuneluri de atac” ale Hezbollah care au fost săpate din Liban spre teritoriul israelian. Nasrallah a spus la acea vreme că gruparea a avut „de ani de zile” capacitatea de a intra în nordul Israelului. Tensiunile s-au amplificat în regiune în ultimele săptămâni, după un atac mortal cu rachete pe Înălțimile Golan ocupate de Israel, pe care autorităţile israeliene l-au pus pe seama grupării Hezbollah. Israelul a răspuns prin uciderea unui comandant de top al Hezbollah în suburbiile Beirutului. Hezbollah, ca şi Iranul, a promis că va ataca Israelul ca răzbunare pentru uciderea liderului politic al grupului palestinian Hamas, Ismail Haniyeh./opopescu/dsirbu
REUTERS – 16 august