Ambasada SUA la Kiev a avertizat că există un risc crescut de atacuri rusești cu rachete și drone în toată Ucraina în zilele următoare, în timp ce țara se pregătește să marcheze sâmbătă 33 de ani de la independența sa față de Uniunea Sovietică. Comandantul superior al Ucrainei, Oleksandr Sirskii, a declarat la începutul acestei săptămâni că Rusia a lansat 9.600 de rachete și 14.000 de drone în timpul atacurilor asupra Ucrainei de când și-a lansat invazia în februarie 2022. „Ambasada SUA la Kiev evaluează că în următoarele zile și în weekend există un risc crescut de… atacuri rusești cu drone și rachete în toată Ucraina în legătură cu Ziua Independenței Ucrainei de pe 24 august”, se arată în comunicat. Comunicatul a fost postat pe site-ul ambasadei miercuri seara. Pentru ucraineni, Ziua Independenței a căpătat o importanță mai mare de la invazia Rusiei, care a stârnit sentimente patriotice în rândul populației./aboboc/asalar
(REUTERS – 22 august)